Viorel Găvrea, directorul general al Tetarom, dezvăluie în exclusivitate pentru Monitorul de Cluj, lucruri care n-au mai fost spuse niciodată până acum.
Scăderea numărului de investiții străine coroborată cu un avans economic sub media pe țară par a plasa Clujul în grupul zonelor nu tocmai prielnice pentru investiții. Directorul Tetarom demontează însă, cu argumente, afirmația.
Află care au fost cerințele marilor companii pe care Clujul nu le-a putut îndeplini, dacă mai e zona noastră una atractică pentru investitori sau care sunt avantajele locului din interviul pe care Viorel Găvrea l-a acordat pentru Monitorul de Cluj. Reporter: Mai e Clujul o locaţie best cost?
Viorel Găvrea: Da, categoric! Clujul este în continuare o locaţie best cost şi afirmaţia nu ne aparţine nouă, ci domnului George Varmuza de la Emerson. De fapt, cel mai bun exemplu este Emersonul . Au valorificat locul din Tetarom II într-un mod formidabil, şase nivele în centrul de engineering, peste 1000 de oameni cu studii superioare, aceasta este resursa cea mai valoroasă a acestui loc şi ei şi-au dat seama. Acum Emerson, puţini ştiu, mai ridică o clădire de cinci nivele, unde va mai pune 1.000 de oameni. Ei, asta e resursa principală a locului! Cum zicea ambasadorul Statelor Unite, cea mai bună metodă de a atrage resurse umane este să ai grijă de cei pe care îi ai, pentru că s-ar putea să-şi dubleze investiţia sau să şi-o tripleze. Întotdeauna cel care vrea să investească aici întreabă înainte firmele de consultanţă, îi întreabă pe localnici, dar îi întreabă şi pe investitorii care sunt aici care sunt hibele locului, care sunt plusurile. În momentul în care ai patru, cinci nume mari concluziile pot fi trase de la sine. R: Dar dacă îți pleacă un investitor de talia Nokia?
V.G.: Contrar părerii generale, Nokia a făcut mult bine acestui loc pentru că toată lumea s-a întrebat de ce au