Scris de Diana Dutu - Primăria Arad le-a plătit asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap jumătate din salariul pe septembrie.
ARAD. Batjocura la care sunt supuşi asistenţii personali ai persoanelor cu handicap din Arad continuă, în ciuda faptului că au primit, zilele acestea, nişte bani. E doar praf în ochi. Căci cum altfel am putea cataloga faptul că li s-a virat jumătate din salariul pe luna septembrie? Când ei trebuiau să fie retribuiţi, acum, pentru luna octombrie…12% din suma solicitată
„La ultima rectificare bugetară, de săptămâna trecută, s-au alocat banii pentru plata asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap. Banii au fost repartizaţi pe unităţi administrativ-teritoriale, mergând spre toate localităţile din judeţul Arad” – informează Lucian Cozma, purtător de cuvânt al Prefecturii Arad.
Primăria municipiului confirmă primirea banilor din rectificare, dar… „S-a primit de la Minister doar 12% din suma solicitată. Noi am solicitat 2,6 milioane de lei pentru trimestrul IV şi am primit 335.000 de lei” – precizează Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad.
Ce s-a putut face din aceşti bani? Ne spune directorul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC) Arad, Erika Stark: „Am făcut mai întâi plăţile pentru asigurarea medicală a asistenţilor personali şi le-am plătit dările la stat astfel încât să fie în regulă şi să poată avea acces la diverse servicii. Restul sumei am împărţit-o în mod egal pentru asistenţii personali şi pentru cei cu indemnizaţie. Ce înseamnă asta? Aproximativ jumătate din venitul cuvenit într-o lună. Vorbim de luna septembrie, care ar fi trebuit să se plătească în octombrie”.
Situaţia rămâne, în continuare, mai mult decât revoltătoare. Necazurilor provocate de handicap li se alătură, mai departe, necazurile aduse de lipsa banilor. Există vreo soluţie? „Sperăm într-o nouă rectific