Pentru prima oară, fratele lui Ionuţ Anghel, băiatul ucis de câini în luna septembrie, va da o declaraţie în faţa procurorilor. Copilul va fi asistat de un psiholog şi de părinţii săi.
Fratele lui Ionuţ, în vârstă de trei ani, a mai dat declaraţii în faţa poliştilor şi a vorbit cu procurorii şi părinţii săi. Acesta este singurul martor care poate spune exact ce s-a întâmplat, potrivit România TV.
Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini, pe un teren din apropierea Parcului Tei.
Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, declara în 3 septembrie, pentru Mediafax, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul preciza că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.
Dosarul penal a fost deschis în 3 septembrie de Parchetul Tribunalului Bucureşti, iar o zi mai târziu ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului instanţei supreme.
Procurorii fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuţ Anghel şi verifică dacă au fost respectate dispoziţiile OUG 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân.