Tocmai am primit mai înainte un email ciudat; un bun prieten de-al meu, care nu mi-a scris niciodată în limba engleză, niciodată pană acum, îmi scria că a fost jefuit la Atena, că el și familia lui sunt într-o situație dramatică, fără bani, fără carduri și fără telefoane. Cerea un card nou, să se poată întoarce în țară! Am simțit imediat ”vantul rău” al amăgirii, un fel de păcăleală de 1 aprilie, una întarziată pană la 19 noiembrie. L-am sunat de îndată; ”De azi dimineață mă sună toată lumea! Mi-a intrat cineva în calculator, e o mizerie”, mi-a spus el liniștit. M-am gandit la ființa ”nevăzută”, pe care – poate – nu o voi vedea niciodată sau pe care – cine știe – aș putea s-o întalnesc undeva, fără să știu că-i aceeași, perversă, pierdută în propriul ei întuneric, ascunsă în lumea virtuală. Iată, și ăsta-i un fel de a-ți pierde lumina din tine, am simțit! A încerca să amăgești, să iei ceva ce nu-i al tău, și dacă nu-ți izbutește, și dacă nu se concretizează, și dacă-i doar o idee în mintea ta, înseamnă tot pierdere a luminii tale. E tot o înfrățire vulgară a minții și a sufletului cu negura și căderea în ispită, e tot un fel de a te face singur mic, fie și dacă nimeni, absolut nimeni pe lumea asta nu va ști vreodată despre ”micimea ta”! Conștiința proprie știe totul, ea înregistrează și ceea ce gandești, ce intenționezi să faci, ea arhivează în memoria-i masivă ”toate bilele negre”, ce izvorăsc din tine. Dacă în conștiința umană s-ar opri totul numai la înregistrare, probabil că dreptatea n-ar mai fi posibilă niciodată; ceea ce se înregistrează în conștiință devine...faptă și dacă n-a fost fizică, și dacă a fost tainică, și dacă noi am uitat vreodată că s-a întamplat, așa încat ideea înregistrată, lumina pierdută va atrage, mai devreme sau mai tarziu, un efect.
Un gand e o cauză care generează un efect. Noi putem înșela cu gandul, putem fi necinstiți doar
