Bijuterii purtate de celebrităţile şi legendel de la Hollywood vor străluci în ceea ce va fi cea mai grandioasă expoziţie a casei de bijuterii Cartier, cu vernisajul luna viitoare.
Grand Palais, din Paris, este locul care va găzui, începând cu 4 decembrie, expoziţia care aniversează arta şi istoria bijuteriilor etalon. O colecţia impresionantă de diamante, aparţinând regretatei Elizabeth Taylor va fi expusă printre alte sute de lucrări extrem de valoroase, atât prin preţiozitatea lor, cât şi prin istoria personajelor care s-au ataşat de ele.
O parte a expoziţiei aduce un tribut lui Jeanne Toussaint, directorul Cartier începând cu 1933, pe segmentul bijuteriilor de lux. Într-o carieră întinsă pe decenii, aceasta a creat unele dintre cele mai scumpe şi exclusiviste bijuterii.
Printre acestea se numără broşa-flamingo, creată în 1940, purtată de Ducesa de Windsor, Wallis Simpson, o devotată a creaţiilor Cartier. Bijuteria a fost realizată cu pietre preţioase care, de altfel, aparţineau Ducesei. Pasărea flamingo este calibrată cu diamante, penele sunt din safirem rubine şi smaralde. Soţul ei, Edward, regele care a abdicat de la tronul Angliei, i-a dăruit-o la scurt timp după ce cuplul s-a stabilit în Franţa.
Toussaint era recunoscută drept o neînfricată şi o activistă politică, fiind celebrele creaţiile sale cu păsări în cuşti cât timp Franţa a fost ocupată de nazişti, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Una din broşele create în 1944, după eliberarea Parisului, arată o pasăre liberă, realizată din pietre de culoarea drapelului Franţei.
Expoziţia cuprinde 600 de piese, în total, dintre care 550 sunt din colecţia istorică Cartier, iar restul aparţin muzeelor sau colecţionarilor din lume,
Altă piesă care atrage atenţia este inelul de logodnă cu diamant de 10.47 carate, oferit de prinţul Rainier din Monaco. Grace Kelly poate