Compania Google va fi nevoită să șteargă o imagine, după ce un bărbat din California s-a plâns că în fotografie apare cadavrul fiului său. Adolescentul a fost împușcat mortal în 2009.
Jose Barrera spune că a descoperit poza săptămâna trecută, pe Google Maps.
"Când mă uit la această fotografie, este ca și cum s-ar fi întâmplat ieri și îmi trezește multe amintiri", a declarat tatăl.
Fiul său de 14 ani a fost împușcat în 2009. Polițiștii i-au descoperit cadavrul lângă șosea, într-o zonă care se potrivește cu cea indicată pe Google Maps.
Ucigașul adolescentului nu a fost prins nici până în prezent.
"Gândurile noastre merg către familia acestui tânăr. Google nu a accelerat până acum înlocuirea unei imagini de satelit, dar ținând cont de circumstanțe, vom face o excepție în acest caz", a precizat într-un comunicat Brian McClendon, vicepreședinte Google Maps.
Potrivit acestuia, înlocuirea fotografiei va dura aproximativ opt zile.
Imaginea încă vizibilă ieri după-amiază surprinde mai mulți oameni șipolițiști lângă ceea ce pare a fi un cadavru.