Debussy a fost omagiat recent de câţiva dintre muzicienii Filarmonicii la împlinirea a 95 de ani de la intrarea sa în eternitate. A fost şi rămâne una dintre marile conştiinţe ale ţării sale.

Într-o perioadă în care spectrul muzicii wagneriene, al muzicii germane romantice riscau a căpăta o influenţă potopitoare inclusiv în marile centre muzicale ale Hexagonului, inclusiv la Paris, Debussy are forţa de a da consistenţă unui alt tip de comunicări, adresare condiţionată de firescul adresării, de spontaneitatea inspiraţiei, de naturaleţea relaţiei dintre verbul francez şi sunet. Se reface astfel o tradiţie de secole consolidată la vremea ei de Jean Philippe Rameau, mai apoi de Hector Berlioz.

Minunat lucru a fost acest recital susţinut la Ateneul Român! Nu poţi să nu realizezi, pe parcursul concertului, în parte intuiţia muzicală cu justă operativitate, în parte cultura stilistică, şi-au dat mâna cu rafinamentul timbral, de asemenea profesionalismul cu sensibilitatea comunicării; sunt aspecte ce potenţează marea operă a celui care a fost denumit în epocă Claude de France. Tipic camerală, formula de concert a etalat marile capodopere ale creaţiei compozitorului, spre exemplu celebrele lucrări destinate instrumentelor soliste ˗ emblematicul Syrinx prezentat de flautistuul Ion Bogdan Ştefănescu, transcripţia pentru harpă a primei piese din ciclul Arabesques, lucrare oferită de Ion Ivan Roncea, trei dintre sugestivele Stampe prezentate de pianistul Viniciu Moroianu.

Pe toţi trei i-am regăsit în diverse formule instrumetale de duo, de trio, în compania violoncelistului Dan Cavassi ˗ Sonata pentru violoncel şi pian, a clarinetistului Cristian Mancaş ˗ prima Rapsodie pentru clarinet şi pian, a violistului Marian Movileanu ˗ uimitoarea Sonată pentru flaut, violă şi harpă, lucrare ce propulsează în actualitatea începutului de secol XX, în deplin