Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivarea în dosarul permiselor: Numărul mare de fapte şi caracterul continuu al lor, la baza arestării

Publicat in Mediafax, marți 19 noiembrie 2013 ·

Numărul mare de fapte şi caracterul continuu, regulat al săvârşirii lor sunt argumentele care au stat la baza arestării preventive a celor 10 inculpaţi din dosarul eliberării frauduloase de permise auto din Gorj, se precizează în motivarea judecătorilor Tribunalului Bucureşti.

În luarea deciziei, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au ţinut cont şi de numărul mare al făptaşilor şi de diversitatea infracţiunilor comise, respectiv fals intelectual, uz de fals, precum şi infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul: dare sau luare de mită, abuz în serviciu. Mai mult, magistraţii subliniază şi existenţa modului planificat şi mijloacele de comitere a faptelor, dar şi neînregistrarea în evidenţele contabile a sumelor încasate, reprezentând contravaloarea fişelor.

"Nu este de ignorat nici însemnătatea faptului că în România asemenea gen de activităţi infracţionale au proliferat în toate straturile sociale, într-un mod de neadmis pentru un stat de drept, motiv pentru care ţara noastră este monitorizată constant la nivelul Uniunii Europene", susţin judecătorii de la Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei de arestare a inculpaţilor din dosar.

Conform documentului citat, în condiţiile în care în ultima perioadă, din cauza conducătorilor auto, a crescut "îngrijorător" numărul de accidente rutiere, inclusiv cele cu victime. Una dintre cauzele acestor accidente este, susţin judecătorii, pe lângă insuficienta pregătire practică a conducătorilor auto, că unii dintre ei obţin prin modalităţi ilicite permisele auto.

De asemenea, un alt motiv invocat de magistraţi constă în prezenţa afecţiunilor oftalmologile, neurologice şi chiar locomotorii ale unor deţinători de permise, ca urmare a lipsei unei consultaţii medicale corespunzătoare, fişele fiind făcute în fals.

În cursul zilei de 11 noiembrie, au fost făcute 17 percheziţii domiciliar

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 5 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 23 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 8 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 40.000 de români din străinătate au votat până acum

News.ro acum 15 minute
Peste 40.000 de români din străinătate au votat până sâmbătă dimineaţă la alegerile prezidenţiale. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 41.519 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Acestora li se adaugă 4.227 de persoane care

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 12 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 9 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 10 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°