Compania Tarom a reluat zborurile de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea, însă primele avioane au fost mai mult goale, cererea de bilete fiind extrem de redusă. După o pauză de peste două săptămâni, Tarom şi-a reînceput zborurile de pe aeroportul sucevean începând cu duminică, 17 noiembrie a.c., însă numărul călătorilor nu a acoperit nici măcar jumătate din capacitatea avionului. Potrivit directorului aeroportului, Ioan Măriuţa, zborul de duminică de la Bucureşti la Suceava a avut doar 17 pasageri, iar de la Suceava la Bucureşti au zburat 11 persoane, în condiţiile în care avionul are 48 de locuri. Numărul călătorilor a crescut la zborul de luni, când de la Bucureşti la Suceava au zburat 23 de persoane, iar pe zborul de retur au fost tot 11 pasageri.
Ioan Măriuţa a anunţat că Tarom a prezentat noul orar de zbor pentru cursele de la Bucureşti la Suceava, şi retur, acestea urmând să fie operate până pe data de 9 ianuarie 2014.
Astfel, începând din data de 20 noiembrie şi până pe 19 decembrie 2013, Tarom va avea cinci zboruri săptămânale, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi duminică după următorul orar: Bucureşti (12:50) – Suceava (14:00), şi retur, în aceeaşi zi, Suceava (14:25) – Bucureşti (15:40). Începând din 19 decembrie şi până pe 5 ianuarie 2014, Tarom va avea doar trei zboruri de pe Aeroportul Ştefan cel Mare, în zilele de luni, vineri şi duminică, cu acelaşi orar de zbor. Programul curselor Tarom va fi modificat din nou în perioada 6 – 9 ianuarie 2014, când zborurile vor fi operate doar luni, miercuri şi joi, de la aceleaşi ore.
Reamintim că preşedintele Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava va fi închis începând cu data de 15 ianuarie 2014 pentru realizarea lucrărilor de modernizare din cadrul proiectului „Lucrări pentru modernizarea suprafeţei de mişcare şi balizaj, turn de control şi amenajarea terenului în vederea amplasări