Parlamentul European (PE) a adoptat marţi raportul privind Reţeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T), însă mai multe amendamente referitoare la adăugarea unor rute auto şi feroviare din România la reţeaua centrală a Europei şi, respectiv, a rutei 'Via Carpathia' la lista coridoarelor de transport au fost respinse.
Raportul a fost adoptat cu 546 de voturi 'pentru', 104 'împotrivă' şi 41 de abţineri.
'TEN-T va ameliora coeziunea economică, socială şi geografică în UE şi va duce la crearea de locuri de muncă', a declarat co-raportorul pentru TEN-T Georgios Koumoutsakos, din grupul PPE.
La rândul său, co-raportorul Ismail Ertug, din grupul S&D, a afirmat că TEN-T şi Mecanismul Conectarea Europei (MCE) asigură o abordare cu adevărat europeană pentru finanţarea şi dezvoltarea transportului, 'în locul mozaicului actual de abordări naţionale'.
Eurodeputata PSD Adriana Ţicău a declarat, în dezbaterea premergătoare votului, că discrepanţele dintre părţile estice şi cele vestice ale UE la nivelul infrastructurii de transport pot fi reduse prin implementarea proiectelor identificate în cadrul regulamentelor TEN-T şi al Mecanismului Conectarea Europei.
'Ambele regulamente prevăd anexe şi hărţi în care România este prezentă, dar consider că regiuni importante ale României nu sunt incluse în reţeaua centrală. Salut faptul că au fost adoptate amendamentele prin care s-a reuşit includerea rutei Sebeş-Alba Iulia-Turda-Cluj-Napoca-Dej-Suceava-Paşcani-Iaşi la reţeaua feroviară centrală de marfă şi de pasageri, realizarea de studii şi lucrări pentru reţeaua feroviară de mare viteză pe ruta Bucureşti-Constanţa, includerea portului Galaţi în reţeaua centrală, realizarea de studii pentru dezvoltarea de platforme multimodale pentru porturile Giurgiu şi Galaţi, includerea în reţeaua rutieră centrală a conexiunii Ungheni-Iaşi-Tg.Mureş-T