Un tramvai vechi de 37 de ani, recondiţionat şi dotat cu internet, dozatoare de bere, aparat de cafea, chiuvetă şi toaletă, poate fi închiriat, la Timişoara, pentru circuite turistice sau diferite evenimente, traseul, parcurs la cerere, urmând să fie prin centrul municipiului.
Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT) a investit 40.000 de lei, bani proveniţi din fonduri proprii, pentru recondiţionarea unui tramvai vechi de 37 de ani. Acesta a fost dotat cu internet, dozatoare de bere, aparat pentru cafea, chiuvetă şi toaletă, cuptor cu microunde şi două frigidere. Tramvai de închiriat Potrivit primarului, oricine poate închiria acest tramvai pentru o petrecere sau un eveniment.
“Am considerat că poate ar fi apreciat un astfel de demers, o amenajare a unui tramvai vechi, astfel încât să poată fi folosit pentru circuite în scop turistic sau chiar scop de agrement, pur şi simplu. Să se poată servi ceva într-un cadru civilizat. S-a făcut o amenajare a unui tramvai din 1976, cu tot ce trebuie pentru a asigura un confort la nivelul pretenţiilor noastre de astăzi, inclusiv internet există în acest tramvai. Vrem ca el să fie folosit nu numai la diverse ocazii şi să poată fi închiriat de către cei ce doresc să facă circuite în scop turistic. Vrem ca Timişoara să aibă cât mai multe elemente de atractivitate. De altfel, cred că toată lumea a putut remarca faptul că Timişoara este, în ultima vreme, mult mai vizitată. În fiecare week-end putem vedea în Piaţa Victoriei numeroase grupuri de turişti”, a declarat primarul Nicolae Robu. Acest tramvai special va amoriza repede investiţia Primarul crede că investiţia RATT în acest tramvai va fi amortizată în cel mult doi ani. Vagonul, care are 30 de locuri pe scaune, circulă doar la cerere, pe traseul istoric: Piaţa Libertăţii