Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului pentru proiectul descentralizării.
În şedinţa extraordinară de marţi, Executivul a adoptat proiectul de lege privind descentralizarea cu 568 de amendamente din cele 2.040 depuse de parlamentari, a declarat Mirel Palada, purtătorul de cuvânt al Guvernului, pentru Agerpres.
„Marea majoritate a amendamentelor adoptate ţineau de anexă. S-au adus corecturi minore şi limpeziri ale unor texte", a precizat Palada.
Deputaţii şi senatorii au depus la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor 2.040 amendamente la "Proiectul de lege privind stabilirea unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică".
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care Guvernul îşi angajează răspunderea asupra proiectului de lege privind descentralizarea a fost prezidată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, iar la ea au participat miniştri ai Cabinetului Ponta şi 451 de parlamentari.
Parlamentarii PDL nu au luat parte la şedinţă.
Ştire în curs de actualizare
Citeşte mai multe despre: Victor Ponta descentralizare raspundere in fata parlamentului

Deputaţii şi