Clădirea de lângă Gara Roman, acolo unde foarte mulţi ani a funcţionat un oficiu poştal, a rămas acum fără nicio utilitate.
Oficiul Poştal de pe strada Ștefan cel Mare, de lângă Gara Roman a fost închis. Din cauza lipsei de rentabilitate, OJP Neamţ, la conducerea căruia se află Daniel Costel Stoleru, a fost nevoit să ia decizia de sistare a activităţii. Cei care mai trec pe acolo vor fi întâmpinaţi de afişele postate pe geamurile uşilor de la intrare, care îi anunţă că au găsit un “Ghişeu desfiinţat – servicii similare la Oficiul Poştal Roman 1, din strada Cuza Vodă, nr. 3, program 08.00 – 19.00″.
“Începând cu data de 1 octombire 2013, acel ghişeu poştal a fost închis. În ultima perioadă, nu mai era folosit decât la o capacitate foarte mică şi un singur angajat mai lucra acolo. Din acel moment, clădirea se află în conservare şi urmează să fie căutată o altă destinaţie pentru acest imobil. Deocamdată, nu ştim care va fi aceasta”, a declarat Daniel Stoleru, şeful OJP Neamţ.
Perioada de glorie al acestui Oficiu Poştal a fost în jurul anului 2000, atunci când clădirea Oficiului Poştal central, pe de strada Cuza Vodă, care face parte din patrimoniul naţional, s-a aflat în renovare. Atunci, toate activitatea de la acest oficiu a fost transferată către celelalte puncte de lucru din oraş, respectiv cel de la gară şi cel de pe bulevardul Republicii. După ce s-a redeschis oficiul de pe strada Cuza Vodă, activitatea ghişeului de la gară s-a restrâns, la fel ca şi numărul de angajaţi. În ultima perioadă, mai era utilizată doar 20% din capacitatea totală a spaţiului. OJP Neamţ caută cele mai bune soluţii pentru a conserva această clădire şi pentru a-i da o nouă destinaţie, cel puţin la fel de utilă ca cea pe care a avut-o până acum.
Clădirea de lângă Gara Roman, acolo unde foarte mulţi ani a funcţionat un oficiu poştal, a rămas acum fără nicio utilitate.