Grupul Rădăcini, unul dintre cei mai mari dealeri auto de pe piaţa locală, cu afaceri anuale de peste 100 mil. euro şi care comercializează mărcile Opel, Chevrolet, Mazda, Citroën şi Suzuki, a achiziţionat dealerul Volkswagen din Ploieşti deţinut de Cardinal Motors.
Cardinal Motors a intrat în insolvenţă în 2011, iar în vara acelui an a scos la vânzare centrul din Ploieşti pentru a obţine fonduri necesare finalizării investiţiei de 18 mil. euro într-un centru din Constanţa.
Prin această mutare, Rădăcini, grup deţinut de omul de afaceri de origine iraniană Ali Madadi şi care s-a impus pe piaţă ca fiind cel mai mare dealer al mărcilor Opel şi Chevrolet, face un pas important în reţeaua Volkswagen, cea mai bine vândută marcă de import. Grupul Rădăcini a semnat, prin intermediul companiei Darius Motors, un acord cu Porsche România prin care devine unicul distribuitor autorizat Volkswagen şi reparator Volkswagen şi Audi din judeţul Prahova.
Aceasta este cea de-a doua preluare operată de Grupul Rădăcini după ce anul trecut centrul auto din Galaţi, deţinut anterior de dealerul Gold&Platin, de asemenea intrat în insolvenţă, a fost preluat de Madadi de la banca finanţatoare, Credit Europe Bank. Continuarea pe ZFCorporate
Grupul Rădăcini, unul dintre cei mai mari dealeri auto de pe piaţa locală, cu afaceri anuale de peste 100 mil. euro şi care comercializează mărcile Opel, Chevrolet, Mazda, Citroën şi Suzuki, a achiziţionat dealerul Volkswagen din Ploieşti deţinut de Cardinal Motors.
Cardinal Motors a intrat în insolvenţă în 2011, iar în vara acelui an a scos la vânzare centrul din Ploieşti pentru a obţine fonduri necesare finalizării investiţiei de 18 mil. euro într-un centru din Constanţa.
Prin această mutare, Rădăcini, grup deţinut de omul de afaceri de origine iraniană Ali Madadi şi care s-a imp