Tot la câteva zile, Victor Ponta lansează în spaţiul public petarde fumigene, doar, doar, mai uităm de taxe, impozite, foame, frig, descentralizarea, prin care se aruncă pisică moartă în grădina primarilor.
Şi cine este cel mai la îndemână personaj pentru scenarii de astea furioase? Preşedintele Băsescu, cine altul, cel care-i subminează credibilitatea şi nu-l lasă să încalece justiţia, să conducă cu o mână de dictator România.
S-a tot amăgit că l-ar putea suporta încă un an. Se pare însă că-i prea mult. Ura viscerală împotriva Preşedintelui Băsescu şi şmecheria de a fabrica subiecte pentru presă îl fac tot mai ofensiv.
Iată ultima petardă. O nouă comisie de anchetă a ce? A afacerii cu terenul cumpărat de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu.
O tranzacţie comercială, între doi privaţi, care ar face, cel mult, obiectul organelor de cercetare penală, dacă ar fi ceva necurat la mijloc. Nu şi obiectul de cercetare al Parlamentului, care nu are nici în clin nici în mânecă cu tranzacţiile private.
Obiectul de cercetare al comisiei parlamentare ar fi faptul că Preşedintele şi-a folosit prerogativele funcţiei în interes personal.
Deşi nu există nici un motiv pentru aşa ceva.
Creditul acordat de CEC-Bank Ioanei Băsescu, chipurile într-o săptămână, se finalizează prin cerere şi acordare după săptămâni sau luni de discuţii, analize, negocieri, cu ofiţerii de credite. Abia apoi se trece la cerere şi aprobarea în Comitetul de Credite. Şi sunt circa 300 de astfel de credite de peste un milion de euro.
Chiar dacă ar fi existat nereguli, ele trebuie analizate de BNR şi alte instituţii competente, nu de Parlament.
Rămâne telefonul dat ministrului Chitoiu, în legătură cu şeful CEC, Radu Ghetea.
La o lună după ce a fost acordat creditul, în urma zvonurilor că Radu Ghetea ar urma să fie schimbat, pentru ca Ponta să pună mai uşor