Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sandu Boc: "Am bani puşi deoparte, am din ce trăi dacă mă dă afară de la Ligă"

Publicat in Ziarul Ring, marți 19 noiembrie 2013 ·

Plecarea neaşteptată a lui Dumitru Dragomir de la şefia Ligii Profesioniste de Fotbal va duce, inevitabil, şi la unele modificări în structura de conducere. Fostul vicepreşedinte Sandu Boc este unul dintre principalii oficiali vizaţi pentru a fi înlocuiţi, însă acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, după Sărbători.

Noul preşedinte al LPF, Gino Iorgulescu, nu se grăbeşte cu modificări substanţiale în structura de conducere a instituţiei pe care a preluat-o. Contactat de "ring", fostul vicepreşedinte Sandu Boc a afirmat că, în cazul în care va fi îndepărtat de la ligă, are deja două oferte de la cluburi importante din Liga I. "Domnul Gino a comunicat că rămâne toată lumea pe poziţii până pe 31 decembrie. Eu voi fi, sâmbătă, supervizor la Pandurii Tg. Jiu cu Steaua, iar după 31 decembrie voi lua nişte decizii. Aştept să vedem ce se va întâmpla. Am deja propuneri de la două echipe de Liga I să mă duc acolo, dar deocamdată povestea este relativă. Nu mă grăbesc, nu mă stresez pentru că nu are rost. Tot ce pot să vă spun este că sunt echipe bune, cu potenţial financiar", a spus, în exclusivitate pentru "ring", Sandu Boc.

"O să se facă o evaluare a salariaţilor la Ligă"

Unul dintre lucrurile despre care se poate spune că se vor întâmpla cu siguranţă este că Gino Iorgulescu îşi va instala propria echipă la LPF. "Este un lucru normal ca dl Gino să vină cu propria echipă. Deocamdată însă a anunţat că-l schimbă doar pe secretarul general. În rest, toată lumea rămâne până pe 31 decembrie. E normal pentru că vrea să facă un audit aici, vrea să vadă ce s-a întâmplat. După aceea, vom vedea. În ceea ce-l priveşte pe dl Vali Alexandru, se pare că va rămâne un fel de consilier al lui Gino. Dar astea sunt doar nişte presupuneri. A fost o şedinţă în care a anunţat că deocamdată nu schimbă pe nimeni în afară de pe dl

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°