Entuziasmate de revoluția arabă din 2011, multe voci s-au grăbit să prezică decăderea monarhiilor din Golf. Cu toate acestea, Arabia Saudită şi Qatarul, rivali pentru poziţia de lider al lumii arabe, nu au fost afectate, numărându-se printre cei mai mari susţinători ai revoluţionarilor. Dacă în 2011 cele două monarhii erau considerate de populaţia din statele care au trecut prin episodul „Primăvara Arabă“ drept forţe eliberatoare, după aproximativ trei ani apreciata implicare a generat indignare, nemulţumire populară şi chiar scandal diplomatic.

Curentul revoluționar care a debutat în Nordul Africii nu a avut un impact pro­fund în regiunea Golfului. Situaţia din Qa­tar şi Arabia Saudită a fost repede con­trolată şi direcţionată spre ceea ce s-a transformat în­tr-o saturare rapidă a su­puşilor cu promisiuni pri­vind programe pentru cre­area de locuri de muncă, construcţii de noi locuinţe, burse sociale, ajutoare eco­nomice pentru cei care ini­ţiau propriile afaceri etc. Ex­ceptând Bahreinul, care s-a confruntat cu mişcări stradale de amploare, autorităţile din Ara­bia Saudită au reuşit rapid să calmeze spi­ritele, în special în regiunea estică pre­do­minant şiită, şi au alocat un buget de apro­ximativ 70 de miliarde de dolari pentru pro­gramele iniţiate, mulţumind astfel o populaţie frustrată în principal de modul în care uriaşele rente provenite din petrol sunt împărţite dincolo de Casa Regală. Măsuri politice nesemnificative, precum ale­geri municipale, au fost de asemenea asu­mate, acestea neavând însă capacitatea de a demara reforme majore. În Qatar, s-a mers mai departe uimind comunitatea in­ternaţională când Şeicul Hamad bin Kha­lifa Al-Thani (61 de ani) şi-a anunţat, în iunie 2013, abdicarea în favoarea fiului său, Şeicul Tamim bin Hamad bin Khalifa al-Thani (33 de ani).

Apatia proverbială a populaţiei din Golf faţă de schimbare a fost un moti