* ADEVARUL
* Vasilescu, BNR: Băncile au acordat 323 de credite de peste un milion de euro. Cazul împrumutului luat de Ioana Băsescu nu este singular
Băncile comerciale din România, de stat sau private, au acordat în primele nouă luni ale acestui an către persoane fizice 323 de credite cu o valoare de peste un milion de euro, iar cazul împrumutului accesat de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, nu este unul singular, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR). Consilierul guvernatorului BNR a spus că, în cazul CEC Bank, oferta privind creditul pentru cumpărarea de terenuri care prevede o valoare de maximum 700.000 de euro (sau echivalent lei) este aşa-zisul "împrumut la raft", care poate fi accesat printr-o cerere. Dar că, în funcţie de nivelul garanţiilor şi de venituri, se pot face excepţii. "Singura măsură pe care o putea lua BNR dacă constata că un credit nu este bine garantat, obligă banca să provizioneze acest credit", a mai spus Vasilescu, într-o intervenţie la Realitatea TV.
* Marea concurenţă a micului moşier Băsescu
Noul hobby al lui Traian Băsescu, cel de fermier, îl pune în concurenţă directă, în Câmpia Bărăganului, cu unii dintre cei mai mari latifundiari din România, faţă de care preşedintele e un moşier mic spre mijlociu. Între Bucureşti şi Constanţa, câmpia cea mănoasă a Bărăganului se întinde pe sute de mii de hectare. În judeţele Călăraşi şi Ialomiţa, mii de fermieri au în proprietate sau în arendă teren arabil, de la 1 hectar la peste 10.000 hectare. Există câţiva mari jucători pe piaţa agricolă, care deţin mii de hectare. Pe primul loc în topul celor mai mari fermieri din judeţul Călăraşi se află societatea Maria Trading SRL, care este şi cel mai mare crescător de animale din România. Firma este administrată de libanezul Saad Iskandar şi are în proprietate 11.204 hectare. Pe lo