Lucian Milea şi Marcel Munteanu sunt cercetaţi în arest la domiciliu Unul dintre hoţi a fost prins în incinta bazei militare din Sicilia, iar altul în timp ce conducea o maşină plină cu fire de cupru furate din baza Forţelor Aeriene Militare din Catania u prinşi de carabinieri, cei doi au fost plasaţi în arest la domiciliu
Doi bărbaţi din comuna Carligele au fost arestaţi în Italia, mai exact în Sicilia, după ce au furat fier dintr-o bază militară NATO deschisă acolo de americani. Lucian Milea, de 35 de ani, şi Marcel Munteanu, de 42 de ani, sunt cumnaţi şi recidivişti, aceştia fiind condamnaţi şi în Romania după ce au spart gospodăriile mai multor localnici din Carligele şi Coteşti. La finalul săptămanii trecute, Serviciul care vizează prevenirea şi combaterea furtului din fosta bază NATO din oraşul Catania l-a surprins la furat pe Lucian Milea. De asemenea, Marcel Munteanu a fost arestat în cartierul “Cannamellito”, potrivit unui articol publicat de jurnaliştii din Sicilia. Acesta se afla la bordul unei maşini încărcate cu 400 de kilograme de cupru, fire tăiate bucăţi şi scoase din incinta fostei baze NATO, de unde au fost extrase printr-o deschizătură făcută în gard. La vederea oamenilor legii, vrancenii au încercat să fugă, dar au fost prinşi după puţin timp. Bunurile furate au fost recuperate şi returnate Forţelor Aeriene Militare din baza 41 din Catania.
Cei doi romani au fost imediat arestaţi şi conduşi la o cazarmă militară din Sciascia, unde la finalul audierilor au fost puşi sub arest la domiciliu pană vor fi anchetaţi. Vrancenii sunt acuzaţi de furt calificat, distrugere şi nesupunere în faţa unui agent de poliţie. Alături de cei doi vranceni, carabinierii au reţinut alţi doi romani suspectaţi că au legătură cu furtul din fosta bază militară.
Hoţi şi în ţară şi în străinătate
În ultimii ani, autorităţile italiene au