SE VORBEŞTE ŞI SE SCRIE despre creatorii de școală, figuri excepționale ale unui domeniu care, prin discipolii lor, și apoi prin învățăceii acestora, creează în jurul și în urma lor o arie profesională specifică, recunoscută ca atare.
Influența aceasta e una în profunzime și în timp, nu numai într-un spațiu dat și în circumstanța unui moment sau a unui interval de colaborare. Un cărturar, un intelectual de elită, un mare profesor, un mare chirurg, fie el al nostru sau al textelor noastre – determină gruparea și articularea celor mai diferite, mai marcate personalități ce îi sunt îndatorate. Prin simpla lui prezență, Profesorul (scris așa, cu majusculă simbolică) îți creează sistemul, anterior gândit de el. În jurul unui Profesor și în urma lui vezi generozitatea și investiția lui de timp și energie, materializate în câte o imagine-cadru, mai grăitoare decât orice discurs.
O asemenea imagine e cea a Sălii de Lectură de la Facultatea de Litere a Universității București, spațiu în care Paul Cornea a fost aniversat la împlinirea a 90 de ani. Sala, de mari dimensiuni, gemea literalmente de lume; iar această lume era și este compusă din profesori, cercetători, foști studenți, masteranzi, doctoranzi și colegi ai Profesorului.
Cei care au vorbit despre Paul Cornea și opera lui reprezentau nu altceva decât o selecție și o secțiune din acest sistem; din școala creată de Profesor. Monica Spiridon, Liviu Papadima, Carmen Mușat, Mircea Anghelescu, Mihai Zamfir, Oana Chelaru-Murăruș și Aurel Vainer (care i-a înmânat Profesorului un premiu al Federației Comunităților Evreiești din România) au spus ceea ce ar fi spus oricine din școală.
Într-un scenariu firesc al determinărilor axiologice, oricine din sală ar fi putut trece în față și oricine din față ar fi putut trece în sală. Cu o excepție: Profesorul însuși, cel sub a cărui generozitate constructivă
