de Tiberiu Costăchescu
19 noiembrie 2013 10:51
7 vizualizari
A-A+
În anul 1992, ziua praznicului împărătesc al Înălţării Sfintei Cruci - singura din an, în tradiţia populară, în care florile vorbesc între ele, înainte de a se usca - le-a adus soţilor Avram, din Sibiu, pe bobocul vieţii lor. Gabriel, un tânăr cu trăsături fine, manierat, politicos şi, mai presus de orice altceva, foarte serios în tot ceea ce face, s-a întâlnit cu jocul de rugbi din curiozitatea, mărturisită, de a descoperi un sport nou, ce părea, în descrierea profesorului Emil Sârbu, de la Şcoala Sportivă Şoimii Sibiu, extrem de atractiv. Se afla în primul an de liceu - la Colegiul Agricol - atunci când s-a decis, aidoma altor colegi, să răspundă invitaţiei de a se prezenta la terenul din cartierul Valea Aurie. La început, totul a părut o joacă, iar balonul, un obiect magic. Pentru toţi ceilalţi, atracţia s-a estompat repede. Nu şi pentru Gabi, care s-a arătat dispus să alterneze orele de şcoală cu cele alocate antrenamentelor sportive. Împreună cu Belea, Ilie, Paul, Platon, Gîlea, Schuller şi ceilalţi coechipieri avea să evolueze în primul meci oficial încă după prima lună de pregătire. În linia a doua a grămezii, a simţit, după partida jucată cu echipa din Cugir, cât de importantă e pregătirea fizică, dar şi cea spirituală. Înfrângerea nu l-a copleşit, l-a ambiţionat. Cu atât mai mult cu cât la meciuri începeau să vină tot mai mulţi colegi de clasă.
Cele mai frumoase momente - din perioada junioratului - aveau să fie cele din cursul deplasărilor prin ţară. Informaţiile despre locuri istorice şi lăcaşuri sfinte, despre muzee şi opere literare - primite, cu deplină competenţă, de la profesorul Sârbu - se îngemănau cu plăcerea de a descoperi farmecul şi frumuseţea ţinuturilor româneşti.
Până la împlinirea vârstei de 18 ani, Gabi a jucat la echipa de juniori a Sibiu
