Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecii iau cu asalt Național Arena! Circa 1.700 de fani eleni vor asista la meciul cu România

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 19 noiembrie 2013 ·

Aproximativ 1.700 de suporteri ai reprezentativei Greciei vor asista la meciul cu România, din manşa retur a barajului pentru calificarea la turneul final al Cupei Mondiale din 2014.

"Aşteptăm aproximativ 1.000 de suporteri din Grecia cărora li se vor adăuga circa 700 care fac parte din comunitatea elenă din România. Până la această oră au ajuns în România aproximativ 300 de suporteri, cu un avion şi două autocare prin vama Giurgiu. Suporterii greci sunt însoţiţi de jandarmi până în Piaţa Constituţiei şi apoi mai departe în Centrul Istoric. În jurul orei 17.00, suporterii greci se vor întoarce la autocarele din Piaţa Constituţiei şi vor face deplasarea împreună cu jandarmii la stadion", a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, pentru Mediafax.

România a fost învinsă, vineri seară, cu scorul de 3-1 (2-1), de selecţionata similară a Greciei, în meciul tur disputat pe stadionul Giorgios Karaiskakis din Pireu, contând pentru barajul de calificare la Cupa Mondială din Brazilia, din 2014. Pentru "tricolori" a marcat Stancu ('19), iar pentru Grecia au înscris Mitroglou ('14, '66) şi Salpingidis ('20).

Meciul retur va avea loc, astăzi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională din Bucureşti. Pentru a fi sigură de calificarea la CM, România are nevoie de o victorie cu scorul de 2-0 sau la o diferenţă de trei goluri. În cazul în care România va câştiga cu scorul de 3-1, meciul va intra în prelungiri, iar dacă scorul se menţine şi după 30 de minute, se va trece la executarea loviturilor de departajare.

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 13 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum o ora
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 13 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum o ora
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 9 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR

Mediafax acum 2 ore
„Faţă de bărbatul de cetăţenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a precizat sursa citată anterior. Cetăţeanul polonez care a participat sâmbătă la protestul organizat de AUR, a fost săltat de jandarmi, sâmbătă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°