Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rata de absorbţie a fondurilor europene din POS Transport este de 20%

Publicat in Gandul, marți 19 noiembrie 2013 ·

Rata de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile din cadrul Programul Operaţional Sectorial „Transport” aferentă exerciţiului financiar 2007-2013 a ajuns la 20,7%, iar termenul limită până la care pot fi absorbite acest tip de fonduri este sfârşitul lunii decembrie 2015.

În ultimele două luni şi jumătate au fost atrase 208 milioane euro, faţă de 295 milioane euro, cât au fost atrase în total în 5 ani, între 2007 şi 2012, potrivit Ministerului Transporturilor.

"Deblocarea proiectelor cu finanţare europeană şi creşterea absorbţiei constituie unul dintre obiectivele mele ca ministru al Transporturilor. Avem în lucru proiecte foarte mari care pot face diferenţa", a declarat într-un comunicat Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor.

Programul asigură finanţarea unor proiecte strategice pentru România în domeniile rutier, feroviar şi naval. Dintre cele 11 companii beneficiare, cele mai importante sunt CNADNR şi CFR SA.

La începutul lunii noiembrie Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional „Transport" 2007-2013 a transmis la Comisia Europeană, spre evaluare, cererea de finanţare pentru proiectul „Linia de metrou Magistrala 5: Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv Valea Ialomiţei". Comisia Europeană urmează să evalueze şi să aprobe cererea de finanţare.

Bugetul total al programului este de aproximativ 5,3 miliarde euro, din care 4,5 miliarde euro sunt bani europeni, iar diferenţa reprezintă fonduri de la bugetul de stat.

Până în prezent, pentru POS Transporturi au fost transmise la Comisia Europeană 19 proiecte, iar 24 sunt în curs de evaluare, iar 93 au fost contractate.

Rata de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile din cadrul Programul Operaţional Sectorial „Transport” aferentă exerciţiului financiar 2007-2013 a ajuns la 20,7%, iar termenul limită până la care pot fi absorbite acest ti

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Dan Diaconescu: „Boții lui Călin Georgescu trimiteau mesaje lungi, CREDIBILE”

Gandul acum o ora
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Dan Diaconescu a comparat rezultatele recente ale votului din România cu Revoluția din 1989, afirmând că acestea au fost influențate de uneltirile serviciilor secrete. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Ma

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 2 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 2 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 15 minute
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 11 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 11 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°