Parcă aţi intrat în vrie, băieţi! Ce e cu voi? Pentru ce să vă dea atâtea frisoane o amărâtă de încasare bugetară negativă, când, ştiţi bine, de ros întotdeauna se găseşte! Mai ales de cei ca voi, "vulpoi cu două picioare", obsedaţi de îmbogăţire grabnică şi statut social peste merite. Voi veţi găsi întotdeauna mierea, ce Dumnezeu vă lamentaţi atâta! Iar dacă nu, aveţi deja toate pârghiile la îndemână ca să obligaţi prostimea să v-o culeagă şi să v-o aducă.
Aveţi de partea voastră taxe, accize şi impozite, de ce să vă fie frică?! Mă faceţi să râd, băieţi! Uite, râd deja cu lacrimi!
Da, râd cu vorbe, de ce pezevenchi mai sunteţi! Cică nu sunt bani la buget şi nu mai ştiţi încotro s-o apucaţi ca să strângeţi. Tăiaţi tot ce se poate din investiţii, vă daţi de ceasul morţii că nu vor fi fonduri suficiente pentru sănătate, educaţie, protecţie socială, dar... ca de fiecare dată, de unde, de neunde, pentru voi s-a găsit. Maşini noi, abia v-aţi cumpărat. Telefoane, deplasări, cazări, confort... n-aţi dus niciodată grija, sunt sigură, iar cu piscina din subsolul Casei Poporului o să se rezolve. Deci, de ce sunteţi îngrijoraţi, băieţi? Care vă e, de fapt, cea mai mare temere? Că n-o să vă mai permiteţi atât de multe vacanţe luxoase, că nu o să mai aveţi cu ce vă întreţine palatele, că vor face doamnele crize de isterie când o să le spuneţi că nu sunt bani de shopping la Dubai şi să se mulţumească cu Praga ori Milano, că beizadelele vă vor lua la rost că n-o să le mai puteţi sponsoriza escapadele şi fiţele? Haideţi măi, băieţi, ce Dumnezeu, suntem copii!? Ce, au murit "bechtelele", "roşiile montane", "gazele de şist" , drumurile şi autostrăzile, deszăpezirile, bordurile, licitaţiile, achiziţiile publice etc? Mai are statul acţiuni în destule "găuri negre", nu o să stea în calea fericirii voastre o ameţită de colectare negativă!
Ce să vă spu