Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase puncte pe ordinea de zi Consiliul de Administraţie al SC Oil Terminal SA a convocat Adunarea Generală a Acţionarilor

Publicat in Ziua Constanta, marți 19 noiembrie 2013 ·

Consiliul de Administraţie al SC Oil Terminal SA, întrunit în şedinţă în data de 15 noiembrie 2013, convoacă Adunarea generală a Acţionarilor în data de 20 decembrie, ora 10.00, în sala de şedinţe de la sediul societăţii.

Pe ordinea de zi sunt şase puncte. Primul se referă la alegerea membrilor Consiliului de Administraţie al SC Oil Terminal SA prin aplicarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare. Data limită până la care se pot depune candidaturile este 6 decembrie, ora 15.00. La punctul doi, acţionarii vor aproba închirierea mai multor mijloace fixe: rezervorul R6 (capacitate de depozitare de 4.278 de metri cubi) şi rezervorul R9 (capacitate de depozitare de 4.278 de metri cubi), ambele amplasate în incinta societăţii. Al treilea punct de pe ordinea de zi se referă la aprobarea încheierii unui contract de asistenţă şi reprezentare juridică privind încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

La punctul patru, acţionarii urmează să aprobe emiterea unei scrisori de garanţie bancară de către Oil Terminal pentru Direcţia Generală de Administrare Mari Contribuabili, gajarea rezervorului R18S premium şi ipoteca de rang II pe imobilul situat în intravilanul municipiului Constanţa, strada Caraiman 2, depozit Nord 1, lot 2, în scopul acoperirii riscurilor bancare. Cel de-a cincilea punct de pe ordinea de zi se referă la aprobarea valorificării prin vânzare a mijlocului fix autotun stins incendiu CT 43 TER. Nu în ultimul rând, la punctul şase, va fi stabilită data de 13 ianuarie 2014 ca dată de înregistrare, în conformitate cu prevederile articolul 238 din legea 297/2004. Consiliul de Administraţie al SC Oil Terminal SA, întrunit în şedinţă în data de 15 noiembrie 2013, convoacă Adunarea generală a Acţionarilor în da

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 2 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk

Cancan acum o ora
Doliu în lumea artistică din România! Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, s-a stins din viață la doar 48 de ani. Potrivit unor surse apropiate de familia cântărețului, în urmă cu doar câteva ore, acesta a suferit un accident vascular cerebral (AVC)

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 3 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Ministerul Apărării: Belgia va creşte în 2025 contribuţia cu trupe la Grupul de luptă al NATO de la Cincu

News.ro acum 41 minute
Oficiali ai Armatei Române şi ministrul Apărării din Regatul Belgiei, Ludivine Dedonder, au vizitat, joi, trupele belgiene din cadrul Grupului de Luptă al NATO de la Cincu, judeţul Braşov. S-a discutat despre situaţia de securitate din zonă şi întîr

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 5 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 46 minute
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum o ora
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Ilie Bolojan, despre posibila sa candidatură la prezidențiale: „O spun foarte deschis”

HotNews acum 44 minute
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan a afirmat joi că nu îşi doreşte o candidatură la alegerile prezidenţiale şi că cele patru partide proeuropene care au intrat în noua legislatură ar trebuie să „discute deschis” despre un candidat comun. „Cred c

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°