Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veste EXCELENTĂ pentru ELEVI! Toţi se vor BUCURA de această SCHIMBARE

Publicat in Ziarul Ring, marți 19 noiembrie 2013 ·

Elevii nu mai pot fi daţi afară din clasă în timpul orelor şi nici nu mai pot fi pedepsiţi prin trimiterea lor la colţ sau prin punerea lor să stea în picioare în timpul orei, astfel de măsuri, considerate tratamente degradante, fiind interzise prin Legea 257/2013 care modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului.

Direcţia pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a prezentat, marţi, modificările aduse legii, marcând astfel Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, sărbătorită în fiecare an pe 20 noiembrie.

Una dintre modificări vizează interzicerea tratamentului degradant în şcoală şi introducerea de sancţiuni pentru personalul didactic, dar şi pentru cel administrativ în cazul în care insultă, discriminează sau umileşte copilul.

Directorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, Elena Tudor, a declarat că pentru încălcarea acestor prevederi legale au fost prevăzute şi sancţiuni, personalul didactic şi nedidactic putând fi amendat cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei.

Ea a precizat însă că profesorii nu vor fi amendaţi doar pentru că au insultat o singură dată un copil, o astfel de sancţiune impunându-se atunci când se constată că astfel de acţiuni afectează psihologic minorul, îi afectează rezultatele şcolare sau comportamentul în cadrul familiei.

Articolul 48, alineatul 2 din Legea 257/2013 prevede că, "în cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora". Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise.

Ge

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 24 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Economiei şi Turismului: În ultimii ani mi-am făcut vacanţele în Grecia

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Miruţă, a dezvăluit că în ultimii ani şi-a făcut vacanţele în Grecia. Acum merg în România pentru că nu mai am timp, a adăugat Miruţă.

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 58 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 52 minute
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: „Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, un proiect vizionar”

Gandul acum 29 minute
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a afirmat, duminică, după vizita la şantierul Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, că acesta este un proiect „vizionar, unic în peisajul medical românesc”. Va fi primul spital complet

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum o ora
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°