Yahoo va începe să-şi criptografieze datele trimise prin serviciile sale online pentru a le proteja împotriva spionajului, a declarat luni directorul executiv al grupului, Marissa Mayer, citată de AFP.
Yahoo va instala un sistem de criptografiere pentru informaţiile împărtăşite de utilizatorii site-urilor sale şi în centrele sale de date, până în aprilie 2014, a detaliat Mayer pe blogul grupului. Serviciul de mesagerie Yahoo Mail va beneficia, de asemenea, de un sistem de criptografiere mai sofisticat până în 8 ianuarie, potrivit Agerpres.
Google a început deja să bruieze cea mai mare parte a traficului pe site-urile sale.
“A existat un anumit număr de rapoarte în cursul ultimelor şase luni despre accesul secret al guvernului american la date ale utilizatorilor fără ştirea grupurilor tehnologice, între care şi Yahoo “, a comentat Marissa Mayer. “Vom continua să examinăm cum putem proteja viaţa privată a utilizatorilor şi datele acestora”, a adăugat ea.
Operaţiunile de spionaj pe scară largă pe internet efectuate de agenţia de informaţii americană NSA au fost dezvăluite de presă în cursul acestui an. Yahoo, Google şi alte companii tehnologice americane au dezminţit că ar fi permis accesul la serverele lor.
Anunţurile CEO Yahoo intervin într-un moment când tocmai a fost depusă o plângere împotriva grupului în California. Yahoo este acuzat că violează viaţa privată a utilizatorilor săi, scanând conţinutul mesajelor acestora pentru a ţinti mai bine publicitatea care le este servită.
Plângerea, care încearcă să obţină statutul de parteneriat, reclamă penalităţi de 5.000 de dolari de utilizator. Yahoo Mail are, potrivit plângerii, 275 de milioane de utilizatori.
Yahoo va începe să-şi criptografieze datele trimise prin serviciile sale online pentru a le proteja împotriva spionajului, a declarat luni directorul executiv al grupului, Ma