News După aplicarea noului regim fiscal asupra carburanţilor, la 1 ianuarie, clasamentul european al preţurilor la carburanţi nu va mai arăta la fel de bine, în ceea ce-i priveşte pe consumatorii români.
Preţul mediu al carburanţilor vânduţi pe piaţa românească, este, în acest moment, de 1,20 euro pentru un litru de benzină de 95 şi 1,28 euro pentru un litru de motorină. La actualele niveluri, România are cel mai mic preţ la benzină din toate statele membre ale Comisiei Europene şi al treilea cel mai mic preţ la motorină, după Letonia şi Luxemburg, potrivit ultimelor date ale Oil Bulletin, serviciul de statistică al Comisiei Europene.
Accizele la carburanţi vor creşte, de la 1 ianuarie 2014, din două cauze. Prima: Guvernul a decis suplimentarea accizei cu 7 eurocenţi pe litru de benzină sau motorină urmând ca din aceşti bani să fie finanţate proiectele de construcţie de autostrăzi. A doua: Pus în faţa unui curs valutar mai prietenos pentru contribuabili, dar mai dezavantajos pentru buget, Executivul a decis schimbarea modului de calcul al accizelor: la 1 ianuarie, acestea vor creşte şi cu valoarea medie anuală a inflaţiei din septembrie 2013.
Dacă luăm în calcul şi efectul aplicării TVA la noile accize, vom avea o creştere a preţurilor la benzină şi motorină de circa 9 cenţi pe litru. Care va fi efectul în clasamentul european, dacă se iau în calcul actualele preţuri şi niveluri de taxare?
Benzina de 95 va costa 1,29 euro pe litru, nivel la care nu va mai fi cea mai ieftină din Europa. Cele mai mici preţuri vor fi cele din Polonia, Luxemburg şi Estonia.
Când vine vorba despre motorină, situaţia va fi şi mai rea. Preţul mediu va fi de aproximativ 1,37 euro pe litru. Va fi mai ieftin în Spania, Slovenia, Slovacia, Portugalia, Polonia, Malta, Luxemburg, Lituania, Letonia, Italia, Irlanda, Franţa, Estonia, Cehia, Croaţia, B