Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza creşte încasările Primăriei Cluj. Care e secretul care a scos mai mulţi bani din buzunarele clujenilor

Publicat in Ziua de Cluj, marți 19 noiembrie 2013 ·

E criză, dar bugetul municipalităţii din Cluj-Napoca a crescut în acest an, la peste 9,3 milioane de lei colectaţi doar de la persoane fizice. Motivul, susţine Primăria - scutirea de penalităţi.

"Acordarea scutirilor de penalităţi la taxe şi impozitele locale a adus mai mult cu 6,5 milioane de lei la bugetul local, faţă de 2012, reprezentând sumele neplătite în anii trecuţi", arată municipaliatea.

Dacă la persoanele fizice încasările anului trecut la bugetul local au fost cu aproximativ un milion de lei mai mare decât în anul 2011, în acest an, după aplicarea prevederilor legale privind scutirea de a plata majorărilor şi penalităţilor de întârziere pentru contribuabilii care achită soldul la zi creşterea sumei colectate la bugetul local de la persoanele fizice a crescut cu patru milioane de lei faţă de anul 2012.

Aplicarea Hotărârii de Consiliu Local privind acordarea facilităţilor la plata obligaţiilor bugetare s-a concretizat în soluţionarea a 4.934 de cereri, ocazie cu care s-au acordat facilităţi - scutiri pentru majorări de întârziere - în suma de 934.147 lei şi s-a încasat suplimentar suma de 2,4 milioane lei, sume restante din anii trecuţi.

În noiembrie anul 2013 s-a încasat suplimentar faţă de noiembrie 2012 suma de 3 milioane lei.

În privinţa persoanelor juridice dacă încasările anului trecut nu au depăşit suma de cca.1 milion lei faţă de anul 2011, în anul 2013 încasările au fost mai mari cu 5 milioane lei faţă de anul 2012.

Aplicarea HCL-lui nr. 266/2013 privind acordarea facilităţilor la plata obligaţiilor bugetare, s-a relizat în solutionarea a 301 de cereri, ocazie cu care s-au acordat facilităţi (ajutorul de minimis) în sumă de 1.821.422 lei şi s-a încasat suplimentar (sume din anii anteriori) suma de 4,1 milioane lei

În noiembrie anul 2013 s-a încasat suplimentar faţă de noiembrie 2012 suma absolută de 4.620.00

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 9 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°