Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Preşcolarii Grădiniţei 17 au făcut turul virtual al Europei

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Preşcolarii grupei mijlocii de la Grădinița nr. 17 Focşani, structură a Grădiniţei nr.19, au făcut un tur virtual al Europei, ocazie cu care au descoperit frumuseţile continentului. Alături de ei au fost elevii clasei a III-a de la Şcoala „Duiliu Zamfirescu” din Focşani, activităţile desfăşurându-se în cadrul proiectului de parteneriat „Primii Paşi în Europa”.

Însoţiţi de haioasa mascotă Willie, copiii de grădiniţă au avut posibilitatea să afle informaţii despre Europa într-o manieră interactivă şi foarte dinamică. De altfel, obiectivele proiectului au fost promovarea dialogului și a comunicării între preșcolari și elevi, dezvoltarea cooperării între cadrele didactice, promovând o pedagogie a valorilor, cultivarea sentimentului de apartenență în marea familie numită Europa, familiarizarea școlarilor și preșcolarilor cu noțiunile de geografie, continente ori țări. La finalul activității, elevii de clasa a III-a au primit o hartă cadou.

Coordonatorii activității sunt cadrele didactice Liliana Sandu, educator la Grădiniţa nr.17, și Silvia Grigore, învățătoare la Şcoala „Duiliu Zamfirescu”. „Parteneriatul este tot timpul în atenția noastră pentru a-i familiariza pe copii cu mediul școlar. Pe parcursul anului școlar vom derula mai multe activități, prin care copiii vor face primii pași, virtuali, în Europa”, a spus educatoarea Liliana Sandu.

Activitățile vor continua pe parcursul întregului an școlar.

Preşcolarii grupei mijlocii de la Grădinița nr. 17 Focşani, structură a Grădiniţei nr.19, au făcut un tur virtual al Europei, ocazie cu care au descoperit frumuseţile continentului. Alături de ei au fost elevii clasei a III-a de la Şcoala „Duiliu Zamfirescu” din Focşani, activităţile desfăşurându-se în cadrul proiectului de parteneriat „Primii Paşi în Europa”.

Însoţiţi de haioasa mascotă Willi

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 43 minute
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum o ora
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum o ora
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 3 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°