Problemele economice ale Franţei, care ar putea determina acest stat să renunţe la euro, vor fi anul viitor una dintre cele mai mari îngrijorări ale investitorilor în ceea ce priveşte zona euro, consideră Michael Hintze, fondatorul unuia dintre cele mai performante fonduri de hedge din lume, CQS. El este însă optimist referitor la revenirea economică a statelor de la periferia zonei euro, scrie agenţia Thomson Reuters.
CQS ocupă locul trei în topul Bloomberg al celor mai performante fonduri mari de hedge din lume în 2012. Firma lui Hintze administrează active de 12 miliarde de dolari. Investitorul a indicat tensiunile sociale, datoria guvernamentală, exodul muncitorilor şi posibilitatea ca ţara să părăsească proiectul euro printre problemele Franţei.
„Adevărata problemă nu va fi periferia. Adevărata problemă va fi Franţa. Miezul zonei euro este într-o situaţie delicată, şi vorbesc în special de Germania, dar ceea ce mă îngrijorează mai mult este ceea ce se întâmplă în Franţa. Cred că Franţa va fi o problemă majoră în 2014“, a spus Hintze. Fondul său a crescut cu 36% anul trecut şi cu 12% de la începutul acestui an.
Investitorul a precizat că a cumpărat asigurări contra defaultului (credit default swaps - CDS) Franţei şi a indicat băncile ca fiind cele mai interesante oportunităţi. UE a interzis achiziţionarea de CDS-uri privind obligaţiunile suverane fără deţinerea obligaţiunilor garantate.
„Când am efectuat propriile noastre teste de stres privind băncile franceze am descoperit că acestea sunt în stare bună. Dar băncile sunt îndeajuns de interesante pentru mine pentru a miza pe tema macro“, a spus Hintze.
El nu este primul manager de fonduri de hedge care face comentarii negative la adresa Franţei. Mai mulţi investitori au pariat împotriva obligaţiunilor guvernamentale franceze, dar fără succes. Randamentele bondurilor c