Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accizele "ameţesc" piaţa berii - consumul scade la cel mai redus nivel din 2008

Publicat in Curierul, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

În primele 8 luni ale acestui an, piaţa berii a scăzut cu 8 procente

Berarii nu se aşteaptă la o îmbunătăţire a vânzărilor, din cauza presiunii fiscale

Consumul de bere a scăzut în primele opt luni cu 8 procente, până la cel mai redus nivel din ultimii 5 ani, principala cauză, potrivit reprezentanţilor asociaţiei Berarii României, fiind fiscalitatea în creştere.

"Primele opt luni au făcut ca piaţa berii să ajungă la cel mai redus nivel din 2008, când s-a atins un vârf. Din păcate, fiscalitatea sporită din acest an, respectiv creşterea cu 10% a accizei în euro, la care s-a adăugat evoluţia cursului de schimb valutar, astfel că pe total a fost o creştere de 16%, a dus la reducerea consumului cu 8%. Este foarte mult pentru un sector în care totul este integrat în această ţară, iar scăderea va afecta şi alte sectoare economice, în primul rând cea ospitalieră", a declarat ieri Constantin Bratu, directorul general al asociaţiei, într-un seminar de specialitate, relatează Mediafax.

El a arătat că lucrurile nu se vor îmbunătăţi, având în vedere noile măsuri fiscale, care vor intra în vigoare în 2014. "Suntem îngrijoraţi de presiunea fiscală. Nu poţi creşte la infinit taxele, nu este o soluţie. Autorităţile trebuie să se concentreze pe creşterea gradului de colectare, iar creşterea economică trebuie să vină din combaterea evaziunii fiscale, din analiza sectoarelor care creează valoare adăugată şi dintr-un dialog cu mediul de afaceri", a afirmat Bratu.

Berea, un stimul pentru industria ospitalităţii

În opinia sa, sectorul berii reprezintă un stimul important pentru industria ospitalităţii din România, cât şi pentru întreaga economie, astfel că datorită gradului înalt de interdependenţă orice contracţie la nivelul consumului de bere se resimte la nivelul industriei ospitalităţii. "Din acest motiv, autorităţile române trebuie

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 23 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 38 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 45 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°