Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fălticenenii rămân lideri, fără set pierdut și după turneul doi

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 19 noiembrie 2013 ·

Echipa de volei juniori III(speranțe) a Clubului Sportiv Școlar „Nicu Gane” din Fălticeni defilează în campionatul național, aici unde după două turnee este neînvinsă. Mai mult, tinerii voleibaliști pregătiți de Marius Stan nu au pierdut nici un set în toate cele șase meciuri disputate până acum și sunt principala favorită din grupă la un loc în lupta pentru o medalie. În cel de-al doilea turneu, ce a avut loc la Râmnicu Sărat, fălticenenii au câștigat primul meci fără probleme în fața gazdelor, cu scorul de 3 – 0 la seturi, 25 – 8, 25 – 9 și 25 – 7. Al doilea meci a fost unul mai dificil, dar voleibaliștii de la „Nicu Gane” s-au mobilizat exemplar și s-au impus cu 3 – 0 (25-17, 25-17, 25-12), în disputa cu CSȘ Buzău. În al treilea meci și ultimul de la acest turneu, elevii antrenorului Marius Stan au intrat în teren mai relaxați, dar în final au câștigat tot cu 3 – 0 (25-14, 25-11 și 25 – 20), în compania celor de la CSȘ Botoșani.

„Echipa s-a mobilizat foarte bine și în acest al doilea turneu, cu o singură excepție, în ultimul set cu Botoșani, dar deja era 2 – 0 pentru noi și era normal. Evoluția echipei din primele două turnee îmi dă speranțe că vom ajunge până la turneul final, acolo unde vom lupta pentru o medalie, dacă nu se va întâmpla nimic neprevăzut până atunci”, a declarat antrenorul Marius Stan, tehnician ce a fost propus pentru unul din loturile naționale, cel mai probabil la juniori III, cu care va pleca în cantonament în perioada 15 decembrie-5 ianuarie.

În cel de-al doilea turneu, desfășurat la Râmnicu Sărat, echipa de la „Nicu Gane” a folosit un lot format din sportivii: Teodor Călugărița (căpitan), Davis Miron, Cosmin Cernăuțean, Gabriel Monga, Richard Vrabie, Adrian Holotă, Gabriel Albu, Cătălin Țăranu, Vasilis Simos și Răzvan Dănilă.

Următorul turneu din seria A al Campionatului Național de Volei pentru juniori III va avea loc

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 47 minute
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Iniţiator al constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş a primit interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean

G4Media acum 52 minute
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, afirmă că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani. Pătraş, care este şi vicepreşedinte al Centrulu

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 5 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 2 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum 2 ore
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 3 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 7 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 5 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 4 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/14°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°