Valul de scumpiri, creşterea fiscalităţii, a numărului şi cuantumului taxelor din România pun din nou problema gradului de suportabilitate al mediului privat, cel care asigură grosul veniturilor bugetului ţării. Nu mai păcălim pe nimeni cu celebra noastră cotă unică de 16%. În realitate, avem TVA al treilea la nivelul Uniunii Europene, iar asigurările sociale la a şaptea cea mai înaltă cotă din UE, respectiv 44,5%, mai mult decât în oricare dintre ţările vecine nouă. La această supra fiscalizare se adaugă slăbiciunea instituţiilor şi infrastructura dezastruoasă. Un singur exemplu: instalarea electricităţii la o companie nou înfiinţată presupune 7 proceduri, care durează 223 zile şi costă 534% din venitul mediu pe locuitor, cu mult peste oricare dintre ţările membre UE.
Ce mai avem? O birocraţie de nedescris şi aproape 40 de taxe, ceea ce ne face necompetitivi pe piaţa europeană. Dezastrul vine însă la fiscalitatea pe muncă. La 1.400 lei salariu, angajatorul trebuie să achite taxe de 1.117 lei, adică peste 80%. Consecinţa este o evaziune fiscală atât de mare încât în România munca a devenit cea mai scumpă ocupaţie.
De asemenea, în ţara noastră nu se colectează cam 48% din TVA, ceea ce înseamnă o cotă de 8% din PIB. În ciuda promisiunilor guvernamentale, este puţin probabil că reducerea CAS va putea fi făcută în 2014, cel mai probabil nici măcar în 2015, deoarece în proiectul de buget multianual nu sunt prevăzute sume care să compenseze golul care ar rămâne în urma reducerilor.
Creşterile de taxe sunt justificate de premierul Ponta cu aserţiunea incredibilă că am avea printre cele mai scăzute taxe din întreaga Europă. Îl contrazic nu numai specialiştii de la Banca Mondială, dar şi investitorii străini şi autohtoni, cei care sunt obligaţi să suporte alături de angajaţii lor birurile din ce în ce mai mari. Potrivit unui raport întocmit de specialişti
