Şi ne doare rău, şi ne doare demult, dinainte de baraj, şi ne va mai durea încă. Ne doare Măţel, că n-a ieşit la ofsaid, ne doare Maxim, că n-a jucat în tur şi că a vrut să le facă pe toate la noi acasă, ne doare Latovlevici, când centrează în bălării.

Ne dor toate oasele, chiar şi oasele lui Holebas, care ne-au rebăgat în meci şi ne-au mai oferit câteva zeci de minute de viaţă. Ne doare şi Piţurcă, aşa îngândurat, ne doare şi Mutu, care stă pe-un ţărm Corsican şi se joacă de-a feisbucul la bătrâneţe.

Ne doare că atâta putem, niciun dram mai mult. Ne doare că ne-am dorit mult, dar ne-am dat seama de lucrul ăsta târziu, cam prin minutul 140 din cele 180 ale barajului. Abia atunci am înţeles că-i putem răpune pe greci doar cu fotbalul, pentru că toate celelalte daruri otrăvite, statul pe jos, trasul de timp, şmechereala şi ciupeala sunt însuşirile lor de peste două mii de ani.

Ne doare ofsaidul de la Pireu, ne doare că n-am dat şi noi un gol dintr-un astfel de ofsaid, până la urmă ne doare că nu ne-am calificat, că n-am putut, că nu putem, că nu mergem la Mondiale. Ne doare tot ce e în jurul nostru, copii, juniori, sistem, Federaţie, sărăcie, ne doare că suntem aşa şi că nu putem fi altfel. Ne vom uita la greci şi la alţii, iar la vară, când va fi cald şi ne vom uita la Mondialul din Brazilia printre grătarele noastre pasionale şi indiferente, abia atunci, la vară, ne vom da seama că de fapt ne doare viaţa. Mult timp ne-a durut altceva, altcumva, altundeva.

Şi ne doare rău, şi ne doare demult, dinainte de baraj, şi ne va mai durea încă. Ne doare Măţel, că n-a ieşit la ofsaid, ne doare Maxim, că n-a jucat în tur şi că a vrut să le facă pe toate la noi acasă, ne doare Latovlevici, când centrează în bălării.

Ne dor toate oasele, chiar şi oasele lui Holebas, care ne-au rebăgat în meci şi ne-au mai oferit câteva zeci de minute de viaţă. N