Senatorii din comisia desemnată să ancheteze condiţiile în care Ioana Băsescu a primit în septembrie creditul de 1 milion de euro de la CEC vor începe audierile după data de 9 decembrie şi îşi propun să epuizeze subiectul în aproximativ o săptămână. Calendarul a fost devansat de discuţiile legate de bugetul de stat care trebuie finalizate, potrivit calendarului USL, la începutul lunii viitoare.
În prima şedinţă, parlamentarii au decis astăzi să îi invite la audieri pe vicepremierul Daniel Chiţoiu şi pe preşedintele CEC, Radu Graţian Gheţea. Cei doi vor fi chemaţi în Parlament pe 9 decembrie, a doua zi urmând să vină prim-vicepreşedintele CEC, Andrei Stamatian şi membrii Comitetului de Credite al CEC.
"Să participe şi prim-vicepreşedintele CEC şi Comitetul de Credite, cei care se ocupă de creditare. Din 2011, să ne facă o listă cu creditele speciale, acordate în afara politicii de creditare, ca orice afacere pe care o bancă o face", a cerut senatorul PSD, Marius Bota.
Parlamentarii vor să aibă de asemenea o discuţie şi cu Nicolae Cinteză, şeful Direcţiei de Supraveghere din BNR, pe care au omis însă, la vot, să îl includă în calendarul audierilor.
Pe la comisia de anchetă ar putea însă să treacă şi simplii directori de filiale din ţară ai CEC Bank. "Pe 11 şi 12 dacă vom constata necesar vom face invitaţii şi pentru alte persoane din CEC inclusiv directori de sucursală din ţară", a susţinut preşedintele comisiei, Cosmin Nicula (PSD).
Numele Ioanei Băsescu nu figurează pe lista celor pe care parlamentarii vor să îi cheme la discuţii! persoanele fizice nefiind de altfel obligate să răspundă în faţa parlamentului. Pe de altă parte, senatorii susţin că nu sunt preocupaţi de creditul său, ci de "verificarea managerială a conducerii CEC"
"Nu ne interesează un credit luat de o persoană fizică, ci activitatea CEC", a ţinut să precizeze