Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Timişoara şi Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” au inaugurat noua Clinică de Pneumoftiziologie

Publicat in Ziua de Vest, marți 19 noiembrie 2013 ·

Primarul Nicolae Robu: „În noua clădire, condiţiile sunt mult mai bune”

Tot răul spre bine – s-ar putea spune în cazul Clinicii de Pneumoftiziologie din cadrul Spitalului de Copii Timişoara, executată silit, în 1 noiembrie, de Pipi Cârpaci şi aruncată în stradă cu toţi cei 20 de copii internaţi.

În noua locaţie, condiţiile sunt excelente şi totul este renovat complet. „În tot răul e şi un bine. În noua clădire, condiţiile sunt mult mai bune. Ştiam că vom fi executaţi în 1 noiembrie, de aceea noi am pregătit noul sediu al clinicii, cu tot ce e nevoie. Vrem condiţii tot mai bune pentru îngrijirea micuţilor pacienţi”, a declarat primarul Nicolae Robu, marţi, 19 noiembrie, cu prilejul inaugurării noii clinici de pneumologie, aflată pe str. Iosif Nemoianu, vis-a-vis de spital.

„Condiţiile sunt mai bune acum. Problema este că vom mai pierde încă o clădire, de aceea avem nevoie să construim noul corp de clădire”, a declarat dr. Ovidiu Adam, directorul spitalului.

Marţi, primăria a mai inaugurat, la spitalul de copii, o parcare cu 40 de locuri şi unul dintre cele mai performante tomografe computerizate din vestul ţării. Deşi clinica este inaugurată, a apărut o mare chestiune: nu are intrare. În acest moment se pătrunde prin lăcaşuri cu totul inadecvate. Spitalul a propus să se facă intrare prin curtea Direcţiei de Asistenţă Socială, dar conducerea direcţiei trebuie să mai analizeze problema. Dr. Adam susţine că TBC-ul nu se transmite aşa pur şi simplu. Discuţiile dintre cele două instituţii continuă în următoarele zile.

Amintim că licitaţia pentru construcţia noului corp de clădire este în derulare, în curând va fi gata, iar în 2014, când timpul va permite, va începe şi lucrul la noul corp de clădire.

Primarul Nicolae Robu: „În noua clădire, condiţiile sunt mult mai bune”

Tot răul spre bine – s-ar putea spune în cazul Clini

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 50 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 23 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

TikTok construiește o nouă versiune a aplicației pentru utilizatorii americani

Mediafax acum 56 minute
Informația a fost prima dată raportată de publicația The Information, citând surse anonime, notează Reuters. TikTok a elaborat un plan de a lansa noua versiune a aplicației în magazinele de aplicații din SUA în data de 5 septembrie. Raportul a punct

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°