Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părinţii copiilor cu dizabilităţi din Valea Jiului sunt disperaţi / Pentru a obţine trimiteri pentru copiii lor trebuie să facă un drum până la Hunedoara

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, marți 19 noiembrie 2013 ·

► ZVJ cere intervenţia de urgenţă a prefectului Sorin Vasilescu, de loc din Lupeni, Valea Jiului

Lipsa medicilor specialişti din sistem îşi mai spune încă o dată cuvântul. De când doctorul Lidia Peicuţi de la Cabinetul de Psihiatrie Pediatrică al Spitalului de Urgenţă din Petroşani a ieşit la pensie, singurul medic cu această specializare, care poate să elibereze trimiteri pentru copiii cu handicap neurologic, pentru a servi comisiei de handicap, se află la Hunedoara.

Vinovat e sistemul, bată-l vina

Prin pensionarea doamnei doctor Peicuţi, Valea Jiului a rămas şi fără singurul medic care putea asigura acest serviciu. S-a întâmplat pe cale naturală, nu a complotat nimeni pentru a se întâmpla aşa ceva. Poate doar guvernanţii care, timp de două decenii, nu au reuşit să formeze destul de mulţi medici cu specializări diferite, care să asigure necesarul în orice zonă din ţară. Abia de anul acesta guvernul alocă tinerilor rezidenţi o bursă care se va încasa pe lângă salariul lunar, bursă menită să menţină medicii în sistemul românesc de sănătate.

Dar cum explicăm acest lucru unei mame care are în grijă un copil cu handicap mintal şi trebuie să se deplaseze periodic la Hunedoara pentru a primi trimiterea de care are nevoie la reînnoirea dosarului de handicap?

Unde sunt medicii de care avem nevoie?

„Bună ziua. Sunt o mamă disperat de nervoasă şi vă scriu, şi sper să afle toţi, că spitalul de la Petroşani şi Casa de Asigurări de Sănătate îşi bat joc de aceşti copii bolnavi. Doamna dr. care a fost la NPI a ieşit la pensie şi spitalul nu mai are doctor neurolog de copii. Pentru orice hârtiuţă sau pentru trimiteri la Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap trebuie să mergem cu copiii până la Hunedoara. Imaginaţi-vă că trebuie duşi la Hunedoara chiar şi cei ce sunt la pat imobilizaţi. Vorbiţi cu asisten

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum 48 minute
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°