Scris de Simona Butaru - Funcţionarii angajaţi la Vama Arad vor fi cei care, se pare, vor acoperi prejudiciul în cazul furtului a 73 de tone de combustibil.
ARAD. Cazul furtului a 73 de tone de combustibil din autocisternele aflate în curtea Vămii Arad a fost unul dintre subiectele atinse, marţi, de şeful Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, Lucian Ovidiu Heiuş, aflat în vizită de lucru la Arad. Conducătorul DRFP a subliniat faptul că „din păcate, va plăti cel care a greşit, nu cel care a furat”. Cu alte cuvinte, funcţionarii angajaţi la Vama Arad vor fi cei care, se pare, vor fi obligaţi să acopere prejudiciul.
„Funcţionarii vinovaţi vor trebui să plătească produsul energetic care a dispărut din custodia vămii. Sunt angajaţi care răspundeau de păstrarea în bune condiţii a combustibilului, dar, dacă sunt şi implicaţi în furt, va stabili ancheta Poliţiei, care este în desfăşurare. Dacă este cineva vinovat, va răspunde şi penal”, a declarat marţi Ovidiu Heiuş.
Oficialul a subliniat că are un scenariu privind ce s-a întâmplat acolo, însă nu se va putea pronunţa decât după finalizarea raportului Corpului de Control al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice.Încălcarea procedurilor
„A fost o încălcare constantă şi flagrantă a procedurilor în cazul confiscării şi păstrării produselor. Nu cred că putea să dispară carburantul fără să vadă oamenii de acolo, dar vom oferi mai multe informaţii după raportul Corpului de control”, a declarat Ovidiu Heiuş. Acesta a subliniat că funcţionarii vămii nu făcuseră, conform legii, şi un proces de predare-primire a mărfii care trebuia să fie sub pază.Scapă de daune
Ovidiu Heiuş a spus că nu crede că cisternele au fost golite şi combustibilul a fost scos pe poarta Vămii Arad fără ca agenţii de pază ori funcţionarii să observe. Însă, se pare că firma de pază nu va putea fi trasă la răspundere, în lip