Crin Antonescu şi-a exprimat speranţa că desecretizarea arhivei 'Dunărea' nu va viza doar "paginile" despre fondatorul PC, Dan Voiculescu.
"Sper ca desecretizarea arhivelor Dunărea să nu se facă doar pentru paginile sau pentru colţul de pagină în care este activitatea lui Dan Voiculescu. Poate aflăm mai mult, ştiu şi eu. Mă gândesc că, dacă este vorba despre desecretizarea unor asemenea, să le spunem, instituţii ale securităţii comuniste, trebuie să găsim urmele mai multor oameni care activează încă în politica românească sau în viaţa publică românească", a afirmat Antonescu, luni, la B1 TV, transmite Agerpres.
Crin Antonescu a adăugat că nu are "doza de ipocrizie" încât să considere că doar ce a prezentat, la un moment dat, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a însemnat "influenţa fostei securităţi asupra vieţii politice din România până în ziua de azi".
Cât priveşte existenţa unor discuţii privind o eventuală colaborare a lui cu fosta securitate, Antonescu a afirmat că acele lucruri l-au mâhnit foarte mult.
Crin Antonescu a amintit că şi preşedintele Traian Băsescu a făcut unele aluzii pe această temă, fără să afirme însă ceva concret. Antonescu a adăugat că nu a avut "nicio intersecţie" cu securitatea.
Pe 8 noiembrie, preşedintele Traian Băsescu susţinea că în şedinţa CSAT din 1 octombrie a iniţiat o hotărâre de desecretizare a ultimei părţi a arhivei "Dunărea Operativ", însă solicitarea a fost respinsă de premierul Victor Ponta.
"Am văzut solicitarea verişoarei domnului Voiculescu - cea care a fost turnată de turnătorul Voiculescu, când trăia în România - de desecretizare a arhivei 'Dunărea Operativ'. Dânsa a transmis-o ieri, a făcut-o publică şi aş vrea să-i dau următoarele informaţii: în CSAT din data 1 octombrie, am iniţiat o hotărâre a CSAT de desecretizare a ultimei părţi a arhivei 'Dunărea', aşa-numit