La începutul acestei luni, Ministerul Sãnãtãtii a lansat în dezbatere un proiect de lege care prevede instalarea, obligatoriu, în spatiile aglomerate a unor defibrilatoare semiautomate, în vederea acordãrii primului ajutor persoanelor aflate în stop cardiac. Pentru cã proiectul prevede cã achizitionarea acestor aparate, cu costuri cuprinse între 1.000 si 2.500 euro, cade exclusiv în sarcina administratorilor spatiilor publice, nu au întârziat sã aparã acuzatii la adresa ministerului.
Ministerul Sãnãtãtii a lansat în dezbatere publicã un proiect de Ordonantã de Urgentã privind modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãtii, ce prevede, printre altele, cã “în spatiile frecventate de publicul larg este obligatorie prezenta defibrilatoarelor semiautomate externe, accesibile publicului în vederea acordãrii primului ajutor persoanelor aflate în stop cardiac pânã la sosirea echipajelor de prim ajutor sau de asistentã medicalã de urgen- tã”. Potrivit proiectului, defibrilatoarele semiautomate sunt destinate utilizãrii de cãtre orice cetãtean, inclusiv de cãtre cei care nu fac parte din sistemul sanitar, pentru a veni în ajutorul unei persoane aflate în stop cardiac, fiind construite astfel încât sã fie usor de folosit si sã previnã orice eroare de utilizare. Ca argument al acestei mãsuri, MS aduce exemplul majoritãtii tãrilor europene, cu sisteme medicale avansate, unde, de ani buni, s-au amplasat defibrilatoare semiautomate în spatiile publice sau în clãdirile supraaglomerate, cum ar fi clãdirile de birouri, astfel încât, în cazul aparitiei unui stop cardiac, sã fie posibilã defibrilarea persoanei de cãtre cei din jurul sãu pânã la sosirea echipajelor medicale specializate. Potrivit proiectului, achizitionarea si întretinerea defibrilatoarelor semiautomate intrã în responsabilitatea proprietarului sau, dupã caz, a administratoru