Secretarul de stat pentru afaceri europene, George Ciamba, a participat astăzi, 19 noiembrie 2013, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale. Discuţiile s-au concentrat asupra programului de lucru al Comisiei Europene pentru anul 2014, lansării exerciţiului Semestrului European de coordonare a politicilor economice în 2014, pregătirii Consiliului European din 19 – 20 decembrie 2013 şi raportului Preşedinţiei privind implementarea Concluziilor Consiliului European.
În cadrul reuniunii, miniştrii afacerilor externe sau afacerilor europene din statele membre UE au luat notă de programul de lucru al Comisiei Europene pentru anul 2014, cuprinzând dosarele prioritare la nivel european în curs de finalizare şi iniţiativele prevăzute a fi lansate până la finalul mandatului actualei Comisii şi ale căror obiective se axează pe trei paliere interconectate: identificarea priorităţilor cheie pentru creşterea economică, plasarea accentului pe finalizarea Uniunii Bancare, pieţei unice şi agendei digitale şi asigurarea operaţionalizării viitorului cadru financiar multianual.
Secretarul de stat George Ciamba a exprimat sprijinul României pentru programul Comisiei, ţinând cont de implicaţiile pozitive pentru economia naţională ale priorităţilor majore enunţate de Comisie, în special aspectele legate de operaţionalizarea fondurilor europene. Totodată, a arătat că priorităţile Comisiei pe latura relaţiilor externe - extinderea, relaţiile cu ţările Parteneriatului Estic şi din vecinătatea sudică, criza din Siria – sunt teme de interes prioritar şi pentru politica externă a României.
Reuniunea Consiliului Afaceri Generale a marcat, totodată, lansarea exerciţiului Semestrului European de coordonare a politicilor economice, prin prezentarea, de către viitoarea Preşedinţie elenă a Consiliului UE, a calendarului de implementare a acestui pro