În România, tupeul la încasare nu mai are margini! Cu cât o societate de stat merge mai rău, cu atât veniturile celor numiţi să o administreze sunt mai mari.
Barbu Daniela Angela ocupă, de ani de zile, diverse funcţii la nivel de minister. În paralel, primeşte sarcina „chinuitoare” de a reprezenta statul, pe bani grei, ca administrator la diverse companii. Nu ştim dacă a avut sau are un carnet de partid vizat la zi, însă pe oricine întrebi o ştie de pedelistă. Acest lucru nu a împiedicat-o şi, din câte se vede, nu o împiedică nici astăzi să încaseze la greu chiar dacă, la oficial, România este guvernată de către USL.
Astăzi, Daniela Angela Barbu este consilier superior la Departamentul pentru Energie din cadrul Direcţiei Generale Resurse Energetice.
Potrivit informaţiilor furnizate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Daniela Angela Barbu figura, inclusiv ieri, ca administrator special la Compania Naţională a Huilei SA Petroşani (care, vă reamintim, a intrat în dizolvare şi lichidare voluntară ca urmare a publicării hotărârii în acest sens în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, nr. 1842 din 08.04.2013). Dar şi ca administrator la Institutul de Cercetare Ştiinţifică, Inginerie Tehnologică şi Proiectare Mine pe Lignit (ICSITPML) SA.
Anul 2012 a fost unul foarte stresant pentru doamna Barbu. În primul rând, pentru că, potrivit Declaraţiei de avere, a avut – de la minister – un salariu de (ne iertaţi!) toată jena. A câştigat, tot anul, numai 23.256 de lei, adică o medie de 1.938 de lei. Cam mult, dacă ne gândim cât trudeşte şi ce riscă un miner în subteran pe un venit relativ asemănător.
Abia acum, ţineţi-vă bine, vine partea interesantă. Aceasta pentru că, la capitolul venituri din alte surse, doamna Barbu a cumulat, în acelaşi an, frumoasa sumă de 78.632 de lei. Ca administrator special la CNH SA Petroşani, şi a