Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arma letală din tine. Te-ai gândit vreodată la ea?

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

De cîte ori merg la biserică, vizitez pangarul. O scurtă zăbovire între cărţi, cd-uri, icoane şi diverse alte obiecte bisericeşti mi se pare că prelungeşte, cumva, experienţa liturghiei sau a rugăciunii într-un spaţiu intermediar, aflat între sacru şi profan, între raiul lumii din interiorul zidurilor bisericii şi infernul lumii din afara acestor ziduri. Sursa: CODRIN PRISECARU

Borges îşi imagina raiul ca pe o bibliotecă. Mie mi se pare că, dacă purgatoriul există, acesta e cel mai potrivit loc pentru cărţi şi obiecte religioase – ultimul loc în care cărţile şi icoanele şi crucifixele mai au sens. Pedepsele mîntuitoare din purgatoriu sînt, îmi imaginez, lectura şi contemplarea chipurilor iconice. Dacă le primeşti cu umilinţă, mergi în Cer, acolo unde nu mai e nevoie de nimic! Pangarul te pregăteşte cumva pentru această experienţă.

Orice biserică serioasă are un pangar bine gestionat. Amenajarea, anvergura şi aprovizionarea pangarului este unul dintre criteriile mele de apreciere a felului în care este gospodărită o biserică. La Bucureşti, îmi plac mult pangarele unor biserici ca Antim sau Darvari. Duminica trecută, la Darvari, am achiziţionat o cărticică (în format de buzunar abia trece de suta de pagini) a lui Vasilios Bacoianis, intitulată "Vorbele pot răni. Cum să nu greşim prin cuvînt". Bacoianis, născut în 1953, este arhimandrit grec de Patras, cu masterat şi doctorat american, autor de oarecare succes în nişa literaturii creştin – ortodoxe actuale.

Am cumpărat "Vorbele pot răni" imediat ce am văzut-o, pentru că subiectul mă preocupă mult. Cele mai multe rele, oamenii le fac vorbind. Mai multe decît făptuind. Cuvîntul este ca o armă cu efect devastator aflată la îndemîna fiecăruia şi de a cărei forţă de distrugere foarte puţini deţinători sînt conştienţi. Vedeţi cît de înspăimîntată e lumea că un stat nebun, precum Iranul, poate avea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 12 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CNA vrea investigarea TikTok: cere ajutor Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 14 ore
CNA cere Comisiei Europene să investigheze rețeaua de socializare TikTok, în contextul campaniei de promovare derulată de către candidatul independent Călin Georgescu pe această platformă, anunță Valentin Jucan, vicepreședinte CNA. Reprezentantul CN

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 14 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°