Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a vandut Cardinal Motors Ploieşti! Vezi cine e cumparatorul

Publicat in PHonline, marți 19 noiembrie 2013 ·

Grupul Rădăcini, unul dintre cei mai mari dealeri auto de pe piaţa locală, cu afaceri anuale de peste 100 mil. euro şi care comercializează mărcile Opel, Chevrolet, Mazda, Citroen şi Suzuki, a achiziţionat dealerul Volkswagen din Ploieşti deţinut de Cardinal Motors.

Prin această mutare, Rădăcini, grup deţinut de omul de afaceri de origine iraniană Ali Madadi, şi care s-a impus pe piaţă ca cel mai mare dealer al mărcilor Opel şi Chevrolet, face un pas important în reţeaua Volkswagen, cea mai bine vândută marcă de import.

Cardinal Motors a intrat în insolvenţă în 2011, iar în vara acelui an a scos la vânzare centrul din Poloieşti pentru a obţine fonduri necesare finalizării investiţiei de 18 mil. euro într-un centru din Constanţa. Printre companiile care au discutat achiziţia centrului din Ploieşti s-a numărat şi Porsche Inter Auto, divizia de retail a Porsche Holding, dar achiziţia nu s-a finalizat.

Valoarea tranzacţiei nu a fost comunicată, însă familia Precup, cea care a dezvoltat Cardinal Motors, ar fi cerut 4 milioane de euro pe centrul din Ploieşti, însă surse din piaţă spun că deal-ul a fost semnat la un preţ mult mai mic, mai ales că firma din judeţul Prahova se află în insolvenţă.

Grupul Rădăcini a semnat, prin intermediul companiei Darius Motors, un acord cu Porsche România prin care devine unicul distrbuitor autorizat Volkswagen şi reparator Volkswagen şi Audi din judeţul Prahova.

Aceasta este cea de-a doua preluare operată de Grupul Rădăcini, după ce anul trecut centrul auto din Galaţi, deţinut anterior de dealerul Gold&Platin, de asemenea intrat în insolvenţă, a fost preluat de Madadi de la banca finanţatoare.

"În urma investiţiei Grupul Rădăcini continuă dezvoltarea, acesta fiind cel de-al şaselea oraş în care suntem prezenţi după Bucureşti, Brăila, Braşov, Co

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în judeţul Prahova. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 33 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunţă că seismul a avut loc vineri la ora 15.49, în judeţul Prahova. Acesta a avut magnitudinea 3,4 şi s-a produs la adâncimea de 136,8 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropie

OFICIAL: Românii vor putea călători în SUA fără vize. Data de la care intră în vigoare hotărârea

Wall-Street.ro acum o ora
Românii vor putea oficial să călătorească în SUA fără a mai fi nevoiți să treacă prin întregul proces de dobândire a unei vize. Practic, țara noastră a intrat în programul american de scutire de vize, Visa Waiver. Data la care românii vor putea merg

Klaus Iohannis, despre includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver: Este rezultatul a numeroase eforturi interinstituţionale complexe şi al unui dialog intens, la nivel politic şi tehnic, cu partea americană, de-a lungul anilor

News.ro acum 40 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, despre includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver, că este rezultatul a numeroase eforturi interinstituţionale complexe şi al unui dialog intens, la nivel politic şi tehnic, cu partea americană,

Polonia a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile, anunţă vicepremierul

News.ro acum 28 minute
Polonia a identificat un grup rus a cărui sarcină era influenţarea alegerilor poloneze prin dezinformare şi alimentarea instabilităţii, a declarat vineri viceprim-ministrul Krzysztof Gawkowski, citat de Reuters. „În ultimele zile, a fost identificat

Ursula von der Leyen nu a fost invitată la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a primit încă o invitație pentru ceremonia de inaugurare a președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, pe 20 ianuarie, a declarat un purtător de cuvânt vineri, citat de Reuters. „Dacă

Românii vor călători fără viză în SUA. Toate datele pe care trebuie să le știm

HotNews acum 2 ore
Românii vor călători fără vize în Statele Unite ale Americii începând cu sfârșitul lunii martie, după ce România a devenit cea de-a 43-a țară care aderă la Programul Visa Waiver(VWP) al SUA. Intrarea României în programul Visa Waiver a fost oficiali

Scenariul de la prezidențialele din România se poate repeta în altă țară NATO. Grupare rusă desemnată cu influențarea scrutinului, identificată de autorități

Ziare.com acum 25 minute
O grupare rusă însărcinată cu influențarea alegerilor din Polonia prin dezinformare și încurajarea instabilității, a fost identificată de autoritățile de la Varșovia, a anunțat vineri, 10 ianuarie, vicepremierul polonez Krzysztof Gawkowski, transmit

Radu Budeanu a cumpărat Mediafax. Cu ce a rămas Adrian Sârbu

Ziare.com acum o ora
O companie deţinută de omul de afaceri Radu Budeanu a achiziţionat de la Mediamex Investment Srl brandul Mediafax şi produsele media care poartă acest nume. Este vorba de site-ul Mediafax, agenţia foto şi fluxul de ştiri, informează Pagina de Media

Primul caz de HMPV din București, confirmat de INSP. Surse - Un copi de 12 ani, infectat

Ziua Constanta acum 4 ore
Primul caz de metapneumovirus (HMPV) din Bucrești a fost confirmat vineri, 10 ianuarie 2025, de INSP. Este vorba despre un copil de 12 ani, diagnosticat inițial cu pneumonie, potrivit surselor Antena3CNN. Primul caz de metapneumovirus din acest sez

CNAS anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate, după sesizări de la furnizorii de servicii medicale

News.ro acum 2 ore
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că analizează parametrii de funcţionare a Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate (PIAS), după ce furnizori de servicii medicale au sesizat că au dificultăţi în utilizarea acesteia. În

Vremea

București
acum

12°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

3°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°