Fericiţii ani ’90!

Guvernarea Ponta începe să semene la chip cu guvernarea Văcăroiou-roiu! Şi atunci, ca şi acum, strada era foarte activă! Medicii şi profesorii cereau salarii mai mari, studenţii voiau burse mai consistente, iar muncitorii solicitau un trai decent. Ca şi acum, muncă nu prea cerea nimeni, deoarece era deja prea multă. Sau aşa se povestea prin cârciumi.

Interesant este că în timp ce mulţimea se strofoca în stradă, aburitorul premier Văcăroiu-roiu anunţa la televiziunea română liberă - că doar asta transmitea pe vremea aceea! - înfăptuiri măreţe. Deşi mai toate întreprinderile începeau să fie făcute una cu pământul de către buldozerele securisto-comuniste, sub privirea complice a proletariatului post-decembrist, Cabinetul PDSR se lăuda cu primele semne de revigorare economică, calcula plin de entuziasm indexarea salariilor, şi promitea că va fi belşug.

De attfel, chiar asta fusese marea promisiune a lui Ion Iliescu, pentru perioada 1992-1996: prosperitate! (După ce, între 1990-1992, asigurase, aşa cum se angajase solemn în faţa naţiunii, dar cu groaznice sacrificii din partea minerilor, stabilitatea tinerei democraţii, pusă în pericol de forţe oculte ce purtau barbă!)

Şi, într-adevăr, viaţa devenea tot mai roz pentru mafia politică, mafia primăriilor, mafia sindicatelor, mafia regiilor, mafia farmaciilor, mafia pădurilor, mafia agrariană, mafia vămilor şi mafia fotbalului - toate de sorginte fesenisto-pedeserită. Singura care o ducea ceva mai greu, pe vremea aceea, era mafia ţigănească, poate şi pentru că nu se ivise încă mafia universităţilor private care să-i înveţe pe tinerii romi să buchisească actele oficiale.

Şi atunci ca şi acum, protestatarii mai agresivi, care încălcau codul bunelor maniere, huiduind prea tare ori spârgând lunetele maşinilor de miniştri, erau categorisiţi fără menajamente. Doar că atunci e