Judeţul Cluj se numără printre cele mai sigure judeţe din ţară, potrivit raportului de activitate pe primele zece luni ale anului 2013, prezentat, marţi, de şeful IPJ Cluj, Tudor Grindean.
”Din analiza activităţii a rezultat că, în pofida crizei financiare pe care o parcurgem, fenomenul infracţional la nivelul judeţului Cluj s-a diminuat, înregistrându-se o scădere de 7,79% a faptelor sesizate (15.327) faţă de perioada similară a anului 2012, judeţul Cluj fiind printre cele mai sigure judeţe din ţară”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Tudor Grindean.
Potrivit lui Grindean, judeţul Cluj se află pe primul loc în topul naţional privind numărul de infracţiuni economico-financiare constatate. În ceea ce priveşte criminalitatea economico-financiară se înregistrează o creştere cu 55% a infracţiunilor constatate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în cadrul acestor infracţiuni, evaziunea fiscală a crescut cu 21%.
„Au fost constatate 493 de infracţiuni de evaziune fiscală, fiind cercetate 273 de persoane”, a mai precizat Grindean
În primele zece luni ale anului, poliţiştii clujeni au constatat aproape 4.000 de infracţiuni economico-financiare, cu 40% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost constatate aproximativ 2.500 de astfel de fapte.
Reprezentanţii IPJ Cluj nu au oferit informaţii despre suma la care se ridică prejudiciul produs prin comiterea acestor fapte. “Recuperăm cam 40% din prejudiciu”, a precizat Ion Trofin, noul adjunct al şefului IPJ Cluj.
Tudor Grindean a mai spus că printre infracţiunile comise în judeţ se numără şi cele comise de cinci poliţişti clujeni, care au fost trimişi în judecată. „Este vorba de cinci poliţişti de la poliţia rutieră care au fost trimişi în judecată”, a adăugat Grindean.
Printre altele, în primele zece luni ale anului în curs, în judeţul Cluj s-a înregi