Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiricheş: "Poate Mutu e frustrat"

Publicat in Pro Sport, marți 19 noiembrie 2013 ·

Vlad Chiricheş a prezentat ieri noul său look. La antrenamentul oficial dinaintea returului cu Grecia, căpitanul naţionalei a purtat o mască transparentă, menită să-i protejeze nasul. După şedinţa de pregătire, Chiricheş a participat la conferinţa de presă, unde a fost chestionat şi pe tema postării lui Mutu de pe facebook (atacantul lui Ajaccio l-a ironizat pe Victor Piţurcă, pe care l-a comparat cu personajul Mr. Bean). „Nu mă aşteptam ca Adi să nu fie alături de noi, să ne susţină. Poate că e puţin frustrat că nu a fost şi el lângă noi. E problema lui şi nu vreau să o comentez. Nu cred că printr-un photoshop poţi destinde atmosfera”, a declarat fundaşul lui Tottenham.

"Mi s-a părut simpatică"

Ieri, Mutu şi-a justificat gestul la Dolce Sport: „Nu eu am făcut acea poză, am primit-o şi eu şi am postat-o, atâtat tot. Mi s-a părut simpatică. Am crezut că mai destind un pic atmosfera, pentru că era prea încordată, eu cred în şansele echipei naţionale”. În ce priveşte şansele sale de a mai fi convocat, atacantul nu-şi face speranţe: „Atât timp cât e Piţurcă selecţioner, porţile naţionalei sunt închise pentru mine, asta e clar. Şi nu faptul că am postat acea poză contează atât de mult”.

Vlad Chiricheş a prezentat ieri noul său look. La antrenamentul oficial dinaintea returului cu Grecia, căpitanul naţionalei a purtat o mască transparentă, menită să-i protejeze nasul. După şedinţa de pregătire, Chiricheş a participat la conferinţa de presă, unde a fost chestionat şi pe tema postării lui Mutu de pe facebook (atacantul lui Ajaccio l-a ironizat pe Victor Piţurcă, pe care l-a comparat cu personajul Mr. Bean). „Nu mă aşteptam ca Adi să nu fie alături de noi, să ne susţină. Poate că e puţin frustrat că nu a fost şi el lângă noi. E problema lui şi nu vreau să o comentez. Nu cred că printr-un photoshop poţi destinde atmosfera”, a declarat fundaşul lui Totte

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un azil de bătrâni din China – 20 de persoane au murit / Cauza, investigată

News.ro acum o ora
Douăzeci de persoane au fost ucise într-un incendiu la un azil de bătrâni din nordul Chinei, a raportat miercuri agenţia de presă de stat Xinhua, fără a detalia cauza incendiului, transmite Reuters. Incendiul a avut loc în oraşul Chengde din provinc

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 10 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Tragedie în Republica Dominicană! Cel puţin 15 persoane au murit şi peste 100 au fost rănite, după ce acoperişul unui club de noapte s-a prăbușit. Un celebru artist, printre victime

Cancan acum 9 ore
Tragedie fără margini în Republica Dominicană! Cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost transferate la spital după ce acoperișul unui club de noapte s-a prăbușit marți, 8 aprilie, în Republica Dominicană. Potrivit presei străine, nenoroci

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 8 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 11 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

VIDEO Bolojan: Toate datele care au fost la dispoziția CSAT privind alegerile de anul trecut au fost desecretizate

HotNews acum 14 ore
Toate datele care au fost la dispoziția Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) privind alegerile prezidențiale de anul trecut au fost desecretizate, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă la

Crucea de 7 tone de pe turla mare a Catedralei Naționale a fost montată astăzi

Libertatea acum 12 ore
Catedrala Națională are de astăzi, 8 aprilie, o cruce de 7 tone. Înaltă de șapte metri, crucea a fost montată pe turla mare cu o macara.

Fostul portar brazilian Manga, care apăra fără mănuşi, a murit la 87 de ani

News.ro acum 11 ore
Fostul portar Manga, care a fost titular cu Brazilia la Cupa Mondială din 1966 şi s-a remarcat pentru că juca fără mănuşi, a murit la vârsta de 87 de ani, marţi, la Rio de Janeiro, a anunţat fostul său club Botafogo. „Cu imensă tristeţe anunţăm moar

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 10 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mie.

1°/14°
joi

2°/14°
vin.

-0°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/11°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

2°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/14°
joi

3°/11°
vin.

0°/13°
sâm.

8°/13°