O comisie specială reunită a Camerei Deputaților și a Senatului va ancheta întreaga afacere „Călărași”, a anunțat ieri în Parlament, premierul Victor Ponta. Este vorba despre o învestigație amplă asupra modului în care fiica președintelui, Ioana B[sescu a obținut un împrumut de peste 1 milion de euro de la CEC, suspect a fi obținut în mod preferențial de la această bancă românească cu capital de stat.
Această comisie de anchetă va funcționa în paralel cu subcomisia de la Senat, în cadrul comisiei de buget-finanțe, ce analizează doar modul în care CEC a respectat legile bancare. “Liderii de grup vor să propună o comisie a Camerei Deputaților și a Senatului care să ancheteze activitatea tuturor acelor persoane din instituțiile publice angajate în afacerea Călărași”, a afirmat Victor Ponta. În acest sens, Ponta a amintit de telefonul dat de președintele Traian Băsescu ministrului de Finanțe, Daniel Chițoiu, în care șeful statului îi cerea acestuia să nu-l schimbe pe conducătorului CEC, Radu Ghețea.
În același timp, ieri și-a început activitatea subcomisia parlamentară de anchetare a activității CEC, decizându-se audierea vicepremierului Daniel Chițoiu și a președintelui CEC, Radu Ghețea pe 9 decembrie. De asemenea, președintele subcomisiei, senatorul Cosmin Nicula a anunțat că va fi audiat și prim-vicepreședintele CEC, Andrei Stamatian, dar și membrii ai consiliului de administrație ai instituției. Scopul declarat al învestigației este verificarea întregii activități manageriale a CEC, conduse de Radu Ghețea din 2011 până în prezent. “Aleșii vor să afle dacă fiecare cetățean poate să beneficieze de un credit atât de performant”, a spus Cosmin Nicula.
Senatorii PDL au anunțat că nu vor participa la activitatea acestei subcomisii. O comisie specială reunită a Camerei Deputaților și a Senatului va ancheta întreaga afacere „Călărași”, a anunțat ieri în Parla