Unul dintre cei doi piloți ai avionului prăbușit aseară în Kazan era originar din Republica Moldova, relateaăz ProTv Chișinău, care precizează că bărbatul avea cetățenia rusă și locuia de mai mulți ani. Sursa: Reuters
El a murit în timpul catastrofei, împreună cu toți pasagerii și membrii echipajului. Printre victime este și un fiu al președintelui Tatarstanului, care, ca și Rusia au declarat zi de doliu național.
Ministerul de Externe de la Chișinău a anunțat că pilotul secund era un bărbat din Republica Moldova.
Presa rusă scrie că este vorba despre Victor Gutul, în vârstă de 47 de ani, originar din satul Tochile-Raducani, Leova. Bărbatul era stabilit în orașul Kazan de mai mulți ani.
Printre pasageri nu erau cetățeni moldoveni. Toate persoanele aflate la bordul Boeingului, 6 membri ai echipajului si 44 de pasageri, au murit. Momentul catastrofei a fost surprins de camera de supraveghere a aeroportului.
Rudele victimelor au fost transportate gratuit la locul tragediei,azi, unde au depus flori și au primit consiliere psihologică. Autoritățile au anunțat că acestea vor primi despăgubiri în valoare de două milioane de ruble, echivalentul a peste 45.000 mii de euro.
Comisia de ancheta, citată de presa rusă, vorbește despre o eroare de pilotaj drept cauză a tragediei. Avionul încercase de două ori sa aterizeze înainte de a cădea.
Avionul care s-a prabușit duminică a fost exploatat timp de 23 de ani de către șapte companii, inclusiv de către compania românească Blue Air, de Air France și de Bulgaria Air. Mai mult, în 2001 a fost implicat într-un accident grav în Brazilia, însă atunci nimeni nu a avut de suferit.